O piață în suferință. Acesta este diagnosticul pe care experții l-au pus pentru piața imobiliară suceveană. Dacă acum câteva luni tranzacțiile se derulau într-un ritm amețitor, de la începutul anului actele perfectate pentru vânzarea unor apartamente sau vile s-a redus substanțial. Nimeni nu poate ști când se va sfârși această criză, dar analiștii și consultanții imobiliari nu cred că prețurile o vor lua în jos, așa cum se așteaptă cei care au de gând să-și cumpere o locuință.
6 apartamente în 3 luni. Un număr insignifiant de tranzacții intermediate de o agenție imobiliară pe o piață care în urmă cu doar 4-5 luni avea o dinamică de câteva ori mai mare. Reprezentanții agențiilor imobiliare din Suceava au câteva explicații pentru această scădere, dar cu toții spun că semnalele pieței nu prevesteau această criză.
„Avem zeci de imobile scoase la vânzare, dar clienți foarte puțini. Statistic, cred că sunt mai puțin de jumătate de cereri, comparativ cu oferta”, a precizat Bianca Guină, reprezentant al Agenției Imobiliare Extrem.
Situația este identică și la celelalte agenții imobiliare din municipiul Suceava. Din acest motiv, cei care doresc într-adevăr să vândă un apartament au fost nevoiți să mai reducă din preț.
Mihael Avărvăroaie, reprezentant al Agenției Imobiliare AITI, a făcut o succintă radiografie a prețurilor, comparativ cu perioada de vârf a pieței, din noiembrie-decembrie anul trecut.
Astfel, un apartament nedecomandat, cu o suprafață de 36 mp, situat în cartierul George Enescu, se vindea în toamna anului trecut cu aproximativ 47.000 de euro. Între timp, cumpărătorii oferă doar 44.000 – 45.000 de euro, dar și așa clienții sunt rari.
Tendința de scădere cu 2.000 – 3.000 de euro pentru un apartament se menține pentru toate zonele municipiului Suceava, inclusiv Centru.
Condițiile de creditare, cauză a scăderii tranzacțiilor imobiliare Creșterea dobânzilor și garanțiile suplimentare solicitate de bănci în acordarea de credite imobiliare pare a fi unul dintre factorii importanți care a dus la criza actuală de pe piața suceveană.
„Restricțiile pe care le întâmpină oamenii la bănci în contractarea unui împrumut are ca efect această scădere a numărului de clienți. Din punctul meu de vedere s-a ajuns la un nivel maxim al pieței și cred că, dacă vor mai fi creșteri, acestea vor fi punctuale. De altfel, și la nivel național se constată o stagnare sau chiar o ușoară scădere a prețurilor pentru metrul pătrat de construcție”, a specificat Viorel Humeniuc, reprezentantul Agenției Imobiliare Domus.
O altă problemă este tendința de achiziționare a unor imobile noi. Potrivit agenților imobiliari suceveni, cazurile în care oamenii preferă să mai aștepte pentru a reuși să cumpere un apartament nou au devenit tot mai frecvente, în ciuda faptului că prețurile sunt mai mari decât în cazul unui apartament situat într-un bloc cu o vechime de 30 de ani.
Experții imobiliari îi liniștesc pe cei care vând Experții în domeniu nu cred însă că se poate vorbi de o criză în adevăratul sens al cuvântului pe piața imobiliară. Bogdan Georgescu,
consultant imobiliar al firmei Colliers din București, cea mai mare companie de consultanță imobiliară din România, a precizat că termenul corect care se poate folosi pentru a defini piața este cel de „încetinire a ritmului de investiții”.
„Prețurile au crescut foarte mult anul trecut și cred că oamenii încă nu s-au obișnuit cu noile prețuri. Atâta timp cât nu există mari proiecte imobiliare, așa cum este și cazul Sucevei, prețurile nu au cum să scadă. În momentul în care cumpărătorii se vor lămuri de acest lucru piața imobiliară va reveni la dinamica de anul trecut”, a spus Bogdan Georgescu.
Prețurile la chirii, în creștere
Dacă în privința tranzacțiilor putem vorbi de o scădere alarmantă, pentru apartamentele scoase la închiriere se dau adevărate lupte. Agenții imobiliari suceveni spun că un apartament total utilat și mobilat la standarde normale, din zona centrală, se închiriază cu 200-250 de euro/lunar, în timp ce în Burdujeni prețul mediu este de 180 de euro/lunar.
„Prin apariția marilor lanțuri de magazine care urmează să se deschidă în cursul acestui an, preconizez că ne vom confrunta cu o adevărată criză a chiriilor. Vor fi cereri numeroase și oferte puține, ceea ce va duce la creșterea cuantumului chiriilor”, a declarat Mihael Avărvăroaie.





