Piața farmaceutică românească a atins în primele trei luni 3,05 miliarde lei (696,6 milioane euro), în creștere cu 4,3% comparativ cu perioada similară din 2012, dar în scădere cu 2,5% față de trimestrul anterior, potrivit datelor Cegedim, care menține prognoza de plus 1,4% pentru întregul an.
În euro, piața a urcat cu 3,6%.
„Deși comparativ cu trimestrul unu din 2012 suntem încă pe creștere, reducerea valorii trimestriale de la 3,13 miliarde lei la 3,05 miliarde lei arată clar tendința de gripare a pieței farmaceutice, din păcate din cauza constrângerilor și nu a nevoilor. Prognoza rămâne modestă, deoarece la nivelul ultimelor 12 luni rata de creștere este marginală: +0,2% în volum, +2,2% în zile de tratament și +4,5% în lei, respectiv 0,0% în euro”, a declarat, într-un comunicat, Petru Crăciun, directorul general al firmei de cercetare și studii de piață Cegedim România.
El a precizat că Cegedim menține prognoza de creștere de 1,4% în lei pentru întreg anul 2013, ceea ce ar putea însemna o scădere în euro sau dolari, în funcție de evoluția cursurilor de schimb.
„În condițiile termenelor de plată prelungite, la nivel de ansamblu problema finanțării este esențială, iar la nivelul companiilor (de la cele mai mici, farmaciile, până la cele mai mari, companiile producătoare) supraviețuirea este o strategie de interes. Autoritățile ramân cu misiunea de a găsi concomitent soluții atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu, ceea ce nu pare fezabil la nivelul actual de finanțare în perspectivă multianuală”, a explicat Crăciun.
Potrivit studiului Pharma & Hospital Report realizat de Cegedim, medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins o valoare de 2,17 miliarde lei (495 milioane euro), în creștere cu 2,5%, iar cele fără prescripție (OTC) s-au cifrat la 480 milioane lei (108,9 milioane euro), în avans cu 10,3%.
Pe canale de distribuție, în primul trimestru față de perioada similară a anului trecut, retailul a consemnat o majorare de 3,1%, la 2,64 miliarde lei (603,9 milioane euro), în timp ce segmentul de spital a urcat cu 7,9%, la 406,5 milioane lei (92,7 milioane lei).
„Comparativ cu ritmurile de creștere din ultimele 5 trimestre, în trimestrul 1/2013 se remarcă o stagnare în unități (0,5%), o ușoară creștere în zile de tratament (1,8%) și în valoare în lei (4,3%). Piața are de suferit în continuare, ca urmare a măsurilor de scădere a susținerii publice și de prelungire a termenelor de plată, numai o parte din pacienți putându-se menține la nivelul anterior de tratament”, se precizează în studiul Cegedim.
La nivelul ultimelor 12 luni (aprilie 2012 – martie 2013), valoarea totală a pieței a fost de 11,84 miliarde lei, în creștere cu 4,5% față de perioada corespunzătoare a anului precedent (aprilie 2011 – martie 2012). În euro, în intervalul analizat, piața a stagnat la 2,65 miliarde euro.
Pe segmente, ratele de creștere în lei au fost de 3,8% pentru Rx în farmacii, 8,4% pentru OTC și 4,2% pentru spitale. În euro, retailul a stagnat, iar spitalele au consmenat o scădere de 0,3%.
În privința evoluției principalelor grupe terapeutice, în ultimele 12 luni se evidențiază creșteri în volum peste media pieței în cazul medicamentelor pentru sânge și organe hematoformatoare (2,9%), sistemul digestiv și metabolism (2,7%) și cardiovascular (1,6%). În valoare, creșterea medicamentelor pentru sistemul digestiv și metabolism (9,6%), sistemul nervos (5,2%) și anti-infecțioase sistemice (4,4%) este superioară celorlalte grupe, se mai arată în studiu.
Potrivit Cegedim, grupul francez Sanofi-Aventis (inclusiv Zentiva) se menține pe primul loc în topul companiilor farma de pe piața locală, cu vânzări de 239 milioane lei în primul trimestru și de 975,7 milioane lei în aprilie 2012 – martie 2013, având o cotă de piață de 8,2%.
Pe următoarea poziție se plasează compania elvețiană Hoffmann la Roche, cu vânzări de 219,5 milioane lei în primele trei luni și 876,2 milioane de lei în ultimele 12 luni, cu o cotă de 7,4%. Pe locul al treilea este grupul elvețian Novartis (inclusiv Sandoz) cu vânzări de 186,3 milioane de lei în trimestrul întâi și 741,2 milioane de lei la nivelul ultimelor 12 luni (cotă de 6,3%).
Următoarele trei locuri sunt ocupate de Servier, care a urcat un loc față de trimestrul anterior, până pe patru, cu vânzări de 655,8 milioane lei și o cotă de piață de 5,5%, Pfizer, care la rândul său a urcat o poziție până pe cinci, cu vânzări de 624,3 milioane lei și 5,3% cotă de piață, și GlaxoSmithKline, care a coborât două locuri, pe șase, cu 583,2 milioane lei vânzări și 4,9% pondere în piață.
Ierarhia primelor 10 companii de pe piața farmaceutică este completată de Merck & Co (496,5 milioane lei și 4,2%), AstraZeneca (487,1 milioane lei și 4,1%), Ranbaxy (433 milioane lei și 3,7%) și Abbott (420,1 milioane lei și 3,5%).
În eșalonul 11-20, se regăsesc în ordine companiile Antibiotice, KRKA, Johnson&Johnson, Teva, Bristol Myers Squibb, Menarini, Alvogen, Bayer, Eli Lilly și Gedeon Richter, cotele de piață ale acestora variind între 1,4% și 2,5%.