PhotoShop-ul lui Stalin și… idealul de frumusețe al Evului de mijloc

Carte.Românul de rând – adică cel de bun-simț, tradiționalistul, mai crede la modul intim: dacă ai carte, ai parte! Și face toate eforturile ca să-și poarte copiii la școli înalte, la facultăți (apărute și acestea, ca niște adevărate S.R.L.-uri de produs diplome, tocmai din motivul enunțat). ”Ca să-i fie copilul cu-o treaptă mai domn”…glăsuiește o foarte iubită poezie păunesciană dedicată părinților . De acord, în principiu! Așa a fost, ori așa ar trebui să rămână. Or fi fost prețuite, recunoscute studiile superioare – ca garant al unei situații sociale măcar decente, inclusiv în azi prea-hulita perioadă comunistă. Ca apoi – poate că aici e drama României contemporane? – mai nou, cu sau fără diplomă universitară, el, fiul, fiica nu are prea multe opțiuni: să culeagă căpșuni, în Spania, să se bage slugă la vreun norocos patron analfabet, la vreun politician…ori să plece ”afară”!? De fapt, sensul originar al cuvântului ”carte” nu are nicio legătură cu cultura, cu știința de carte! El se referă strict la șansa de a avea documente, acea ”carte de proprietate” pe posesiunile ori pe moștenirile tale. Abuzurile petrecute la noi, după 1990, în materie de retrocedări de pământuri, păduri, case, ori aberantele decizii ale unui ANRP, nu fac decât să întărească ideea acestei triste confuzii: nu cei culți, citiți, – deci și decenți, smeriți – vor avea parte. Ci cei care au ”cartea” – fie și falsă! – în mânecă. Reparăm, actualizăm vechiul citat: ”Vrei parte!? Lasă cartea, cărțile! Te vor încurca, prin inducerea (azi) neproductivului dubiu cartezian ( ”mă îndoiesc..”) Caută-ți ”cărți”…fă ”cărțile”, băiete! Intră într-un partid! Oricare: va ajunge și el, cândva, la guvernare!
Cireș. A privi la cineva ca la un cireș copt = a privi cu admirație, cu poftă.
PhotoShop.Se spune că de fiecare dată când Stalin era informat despre o persoană care ”dispăruse” – citește: fusese executată din ordinul lui sau al lui Beria – ordona ca aceasta să fie ștearsă și înlocuită din orice fotografie în care cei doi apăreau împreună. Aceasta, indiferent de vechimea ori de caracterul respectivei fotografii: de familie, revoluționară, accidentală ori oficială. Am putea, așadar, spune că Stalin a fost inventatorul…PhotoShop-ului!?
Hooker.În timpul Războiului Civil american, generalul Joseph Hooker s-a asigurat mereu că soldații săi au o stare generală pozitivă, inclusiv acceptând că ostașii profitau de femei pe unde treceau, cu sau fără voia acestora. Adevărul este că de multe ori, chiar femeile acceptau cu plăcere să se culce cu soldații, din motive pecuniare și nu numai. Lingviștii spun că de aici vine și cuvântul din limba engleză ”hooker”, adică prostituată.
Frumusețe (feminină). Monsieur de Brantome (1537-1614) – un fost militar, dar, mai ales, celebru curtezan și scriitor francez, azi pe nedrept uitat – enumera ”cele 30 de condiții pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat”. Dar, întâi, câteva savuroase precizări: autorul -între altele – cărții ”Viața doamnelor galante”, nu a iubit , în ciuda faimei sale, cu adevărat, decât trei femei (dar ce femei!): Ecaterina de Medici, regina Margot (cea care va deveni, peste două secole, eroina romanelor lui Al. Dumas), dar și…Jacquette de Monthon, nimeni alta decât juna soție a fratelui său mai vârstnic, Andre! (Ceea ce mă cam pune pe gânduri, firesc). Iată ce ar trebui să aibă o femeie, pentru a aspira la titlul de top-model al sec. XVII: ”Trei lucruri albe: pielea, dinții și mâinile. Trei negre: ochii, genele și sprâncenele. Trei roșii: buzele, obrajii și unghiile. Trei lungi: corpul, părul și mâinile. Trei scurte: dinții, urechile și picioarele (!? – n.a.). Trei largi: pieptul, fruntea și locul dintre sprâncene. Trei strâmte: gura, talia și…ce-i mai jos de talie (sic!- n.a.). Trei groase: brațele, coapsele și pulpele. Trei subțiri: degetele, părul și buzele. Trei mici: sânul (!?), nasul și capul”. Haideți să analizăm, prin comparație cu criteriile moderne ale frumuseții: în mod oarecum paradoxal, criteriile ce definesc frumusețea feminină rămân – majoritar – valabile și secolul XXI. Mai ales cele ce privesc detalii anatomice intime, ascunse privirii și rezervate iubitului. Ori sânul mic (se pare că moda opulenței pectorale – de care eu, unul, mă dezic, ca bărbat! – e o preferință modernă, mult ulterioară secolului XVII? Există și diferențe – care ar sluji fertil unor viitori cercetători ai evoluției criteriilor de apreciere a farmecului feminin. Între acestea, preferința pentru picioare scurte, dar groase (uauu, ar ricana bărbații de azi).