Incompetență

Pfeiffer cere prelungirea acordului de săpături pentru străzi pe care le declarase finalizate



La Comandamentul de ieri dimineață, cei de la Pfeiffer au raportat ca fiind finalizate străzi pentru care tot ei au solicitat prelungirea acordului de săpături
La Comandamentul de ieri dimineață, cei de la Pfeiffer au raportat ca fiind finalizate străzi pentru care tot ei au solicitat prelungirea acordului de săpături

Firma care execută lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Suceava și-a dat cu „stângul în dreptul”, dând dovadă de incompetență sau cel puțin neglijență.
Mai exact, firma austriacă Pfeiffer, care a câștigat licitația de executare a lucrărilor de POS Mediu pentru municipiul Suceava, a transmis luni Primăriei Suceava o adresă prin care a solicitat prelungirea acordului de săpături pentru un număr de 20 de străzi până la finele lunii noiembrie. Numai că o parte din acele străzi au fost raportate de reprezentanții aceleiași firme ca fiind finalizate, iar multe altele ca fiind în curs de finalizare, fiind chiar propuse spre predare.
„În corespondența de ieri am găsit o adresă, prin care se solicită prelungirea avizului de săpături până pe 24 noiembrie, pentru 20 de străzi. Dar multe dintre acestea sunt predate sau urmează să fie predate. Nu mai înțeleg nimic. Solicitarea se referă la străzi precum Veronica Micle, de care tocmai am discutat că ne va fi predată, ca fiind finalizată, strada Gării, de care ați spus că intră la asfaltare, Zefirului, pe care mai avem de turnat un strat de asfalt, Cetății… ”, a spus primarul Ion Lungu, la comandamentul de ieri dimineață, de gestionare a lucrărilor de POS Mediu.
Reprezentantul firmei Pfeiffer, Cristian Munteanu, rămas să „încaseze bobârnacele” după ce dirigintele de șantier, Mihai Roșca, și-a dat demisia, nemulțumit de cum decurgeau lucrurile, s-a arătat surprins de existența acelei adrese, deși era semnată cu numele său.
„Nu am făcut eu nici o hârtie. Nu e semnătura mea. Mă interesez la firmă și am să vă dau un răspuns”, a spus Cristian Munteanu, care, cu câteva minute înainte, tocmai raportase că s-au finalizat lucrările pe o parte din străzile menționate în adresă și că se pregătește să predea altele, unde mai este foarte puțin de lucru.
„Încurcate sunt căile Domnului!”, a exclamat Lungu, care și-a exprimat nemulțumirea și vizavi de termenul avansat pentru prelungirea avizului de săpături, întrebându-i pe constructori dacă au de gând să facă Crăciunul „în tranșee”.
„Vreau să văd mobilizare, uite că în septembrie avem vreme mai bună ca în iunie”, a spus Lungu, care i-a întrebat cum stau cu forța de muncă, dacă au adus suficientă, pentru a recupera întârzierile de 2-3 luni de zile pe care le au la lucrările de pe unele străzi.
„Văd că această hârtie nu și-o asumă nimeni. Nu sunt de acord cu așa ceva.
Chiar și reprezentanții firmei au început să dea în bâlbâială când i-am întrebat de așa ceva. Părem neserioși, sunt străzi care sunt raportate ca finalizate sau urmează să ne fie predate în perioada imediat următoare, pentru care ni se cere acum prelungirea avizului de săpătură. Sper să fie o hârtie încurcată de un funcționar și să nu aibă nici o treabă cu realitatea, pentru că așa nu mai înțelegem nimic”, a concluzionat Lungu, care s-a declarat „bulversat” de cele petrecute.
El a insistat asupra finalizării unor străzi importante, intens circulate, precum Nicolae Iorga și Petru Rareș, dar și a străzii Mihail Sadoveanu, pe care vrea să o pregătească de asfaltare pentru primăvara anului viitor.



Recomandări