Peugeot pariază pe mașinile de familie. Urmând exemplul colegilor de la Citroen, cealaltă jumătate a grupului PSA își anunță intrarea pe segmentul monovolumelor compacte, în dorința de a-și spori influența și vânzările. Ieri, 16 septembrie, constructorul francez a dezvăluit primele fotografii și informații cu un nou concept ce prefațează debutul unui vehicul aparent comun clasei crossover, în realitate pigmentat diferit, dar suficient cât să atragă atenția.
Denumit Prologue, studiul de design propune un mix inedit între un SUV de talie medie și un monovolum, prin aceasta Peugeot încercând să dea o nouă față vehiculelor recreaționale, combinând avantajele a două automobile polivalente într-unul singur. Prototipul prevestește debutul viitorului crossover MPV 3008, un model anticipat și promis de francezi prin vocea mai multor oficiali, care va rivaliza cu Renault Scenic, Ford Focus C-Max, Seat Altea și Citroen C4 Picasso.
Programat să debuteze la Salonul Auto de la Paris, conceptul Prologue păstrează doar câteva din caracteristicile gamei 308, observabile la partea din spate – ușa portbagajului și lunetă, respectiv la partea frontală – bandoul din plastic negru. Linia armonioasă a caroseriei, capota scurtă, grila motor de dimensiuni apreciabile, pragurile cromate sunt elementele care scot în evidență personalitatea mașinii. La acestea se adaugă un acoperiș panoramic din sticlă, blocurile optice față – spate care contrastează prin formele lor, și scuturi de protecție pentru motor și rezervor. Umerii spatelui sunt conturați asemenea multor modele MPV prezente pe piața europeană, iar interiorul se evidențiază prin modularitate și spațialitate.
Prologue folosește cea mai nouă tehnologie hibridă, grupul propulsor fiind format dintr-un motor termic și unul electric. Puterea cumulată a agregatelor este de 200 de cai putere, conceptul putând circula exclusiv pe unul din cele propulsoare sau concomitent pe amândouă. Când funcționează numai motorul pe combustibili fosili, nivelul emisiilor de CO2 nu depășește 109 g/km, valoare ce încadrează în noile normele de poluare Euro 5.
Derivat din compactul 308, conceptul ecologic Prologue reprezintă a treia noutate absolută pregătită de Peugeot, după 308 CC și RC Concept – anunțate anterior, pentru evenimentul din capitala Franței.
