Peugeot este primul constructor francez ce deschide bătălia cu producătorii germani de coupe-uri sport. RCZ, rivalul mult promis de francezi pe segmentul lui Audi TT, a ajuns în sfârșit la dealerii europeni. Modelul se evidențiază prin design, dar mai ales prin prețul de listă.
Începând cu această săptămână RCZ poate fi achiziționat, compactul coupe cu două uși beneficiind și de câteva oferte de speciale la lansare.
Noul coupe este disponibil la un prețde pornire de 26.450 de euro. Comparativ cu versiunea de intrare de la Audi TT, modelul francez este mai ieftin cu 3.550 de euro. Peugeot a promis de altfel să-l aducă pe piață la un prețcompetitiv, dovada fiind și faptul că cea mai scumpă versiune RCZ, disponibilă de la 28.950 de euro, este chiar mai ieftină decât primul model din oferta TT, care costă 30.000 de euro.
Designul rămâne fidel conceptului cu același nume, însă există și câteva elemente noi care îi conferă o notă de contemporaneitate. RCZ, este un coupe 2+2 locuri de 4.27 metri lungime, 1.200 kg greutate, cu o alură atletică și design general, lucrat foarte îngrijit. Cupola vitrată în totalitate, ce beneficiază de un profil unic în lumea auto, se arcuiește armonios spre capacul portbagajului, ceea ce face ca RCZ să arate spectaculos.
Partea frontală este aproape identică versiunii hatch 308, iar spatele mașinii devine un exercițiu de design stilat. Imaginea sportivă este amplificată de jantele de 19 inch cu un desen original. Inedită și de mare impact vizual este așezarea centrală a sistemului de exhaustare a noxelor format din țeavă dublă de eșapament.
Propulsia este formată pentru început din unitățile pe benzină de 156 CP și 200 CP plus un diesel HDi cu filtru de particule ce generează 163 CP.
Noul coupe Peugeot este asamblat la uzina Magna-Steyr din localitatea Graz.