Peugeot 3008 sfidează convenționalul



Peugeot 3008 sfidează convenționalul
Peugeot 3008 sfidează convenționalul

Peugeot ne invită la o a doua experiență în clasa rezervată polivalentelor vehicule crossover. 3008 este exponentul cel mai interesat și complex din sectorul compact, unde francezii caută să fie pe placul clienților oferind acel ”altceva”. Modelul reunește un SUV, un monovolum, un sedan și un break rezultând un automobil polivalent într-o formulă unică.
Acest vehicul recreațional este dezvoltat pe baza modelului 308 și are dimensiunile obișnuite ale unui automobil din clasa compactă: 4,37 metri lungime, 1,84 metri lățime și 1,64 metri înălțime. Cu un ampatament mai mult decât generos, de 2,61 metri, crossoverul poate găzdui cinci persoane adulte, oferind spațiu suficient pentru fiecare dintre acestea.
Interiorul funcțional accentuează latura practică a mașinii, versatilitatea fiind garantată prin sistemul Multiflex. Compartimentul bagajelor măsoară 512 litri și poate ajunge până la 1.604 litri când bancheta este pliată.
Sub aspect tehnologic, noul 3008 include o seamă de inovații menite să facă viața celui de la volan mai ușoară iar condusul mai confortabil. Lista include sistemul Head-Up Display, un dispozitiv pentru menținerea distanței în trafic – Distance Alert, frână electrică și automată de parcare, sistemul de asistare la urcare în rampă dar și un sistem avansat de navigație.
Peugeot oferă cinci versiuni de motorizare din care două benzină de 1,6 litri – 120 CP și 160 Nm și 1,6 THP – 156 CP și 240 Nm. Modelele mai economice sunt notate cu indicativul HDiF.
Versiunea de intrare este unitatea de 1,6 litri de 110 cai putere cuplată la o cutie robotizată. Gama de motoare diesel mai include agregatele de 2,0 litri – 150 cai putere și 340 Nm și 2,0 litri – 163 de cai putere.
În funcție de puterea motorului, acesta va fi putea fi cuplat la o transmisie manuală cu 6 trepte sau una automată tot cu 6 trepte de viteză.