Dom Polski

„Petru Mușat” și „Ciprian Porumbescu” au sărbătorit Unirea Principatelor

Orchestra Ansamblului Artistic Ciprian Porumbescu
Orchestra Ansamblului Artistic Ciprian Porumbescu

Sala „Dom Polski” a fost, joi, 24 Ianuarie, gazda spectacolului dedicat Unirii Principatelor Române, organizat de Colegiul Tehnic „Petru Mușat” și Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Prima parte a spectacolului i-a avut drept protagoniști pe elevii de la „Petru Mușat”. Aceștia au evocat însemnătatea istorică a zilei de 24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române, moment însoțit și de imagini proiectate pe un ecran montat în sala de spectacol.
A urmat un colaj de versuri patriotice, recitate de câțiva elevi ai Colegiului Tehnic (recitatorii arau îmbrăcați în costume populare), după care liceenii au montat o scenetă sub genericul „Moș Ion Roată și Unirea”.
Tinerii, îmbrăcați în straie ce semănau cu vechile costume purtate pe timpul lui Cuza, au reprodus, pe scurt, întâlnirea dintre Moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, și o parte dintre membrii Divanului ad-hoc din Moldova în 1857. Întâlnirea cu Vodă, căruia Moș Ion Roată, cu lacrimi în ochi, i-a sărutat mâna, iar Cuza, la rândul său, a sărutat obraji Moșului, în fața mulțimii, a stârnit ropote de aplauze în sala de spectacol.
„Hora Unirii” Și-au dat concursul pentru montarea acestei scenete elevi din clasele a IX a C, a IX a D și a XI a B, sub îndrumarea profesoarelor Luminița Vatamaniuc și Liliana Bilan.
În partea a doua a spectacolului, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” a prezentat cântece și dansuri populare. Corpul de balet al Ansamblului a interpretat un dans popular din zona Rădăuți, pentru ca, la finalul spectacolului, să revină cu un dans de pe Valea Milcovului.
Au interpretat soliștii vocali Nicolae Vieru, Sorin Filip, Rodica Andronic. O tânără speranță a cântecului popular din Bucovina, Andreea Chiseliță, de doar 12 ani, a adunat aplauze prelungi din partea publicului, în majoritate tânăr.
Soliștii instrumentiști Ionuț Țanța și Leonard Zamă au completat momentele de folclor oferite de Ansamblul „Ciprian Porumbescu”. La sfârșitul manifestării culturale dedicate Unirii Principatelor Române, atât artiștii de pe scenă, cât și publicului, au cântat „Hora Unirii”, au aplaudat și dansat împreună.

Recomandări

Aproximativ 300 de spectatori au aplaudat Corala „Ciprian Porumbescu” la concertul pascal extraordinar susținut în Bazilica „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica

Spectacol muzical-coregrafic intitulat sugestiv „E primăvară-n ochii tăi, femeie!”, oferit de Ansamblul „Ciprian Porumbescu”

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana