Critici

Petru Luhan: Premierul Ponta pune în pericol interesele naționale ale României



Europarlamentarul PDL Petru Luhan
Europarlamentarul PDL Petru Luhan

Europarlamentarul PDL Petru Luhan a declarat că premierul României, Victor Ponta, a demonstrat în cadrul vizitei pe care a efectuat-o recent în Albania că „nu înțelege nimic” din ce înseamnă interesul național pe care îl invocă ori de câte ori se ivește ocazia. Petru Luhan a amintit că aflat la Tirana, șeful Guvernului român a respins paralela făcută de Putin între situația din Crimeea și precedentul Kosovo și a afirmat că soluția cea mai bună ar fi ca Serbia și fosta sa provincie, a cărei independență nu este recunoscută de România, să facă parte împreună din Uniunea Europeană.
„Până aici, nimic care să contrazică poziția oficială a României care nu recunoaște nici referendumul din Crimeea, nici statul Kosovo. Ce a spus Ponta în spatele ușilor închise ne-a dezvăluit însă omologul său albanez în timpul conferinței de presă comune. Astfel, premierul socialist Edi Rama i-a transmis colegului său român că vrea să exprime recunoștința tuturor albanezilor în ceea ce privește poziția față de Kosovo, iar poziția premierului României îi dă o mare și completă încredere că, într-un timp nu foarte îndelungat, chiar și România se va alătura acelei mari familii care a recunoscut independența Kosovo. Că acesta este adevărul ne-o confirmă nu doar faptul că domnul Ponta n-a dezmințit afirmația gazdei, ci și declarațiile sale anterioare pe aceeași temă”, a spus europarlamentarul PDL. El a amintit că în luna noiembrie 2013, la întoarcerea din SUA, Victor Ponta i-a promis vicepreședintelui american Joe Biden că România își va schimba poziția față de Kosovo după ce actualul președinte Traian Băsescu își va încheia mandatul.
Petru Luhan a mai declarat că în prezent, independența Kosovo este recunoscută de 110 state, în frunte cu SUA, iar cinci membri ai Uniunii Europene, România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia, se opun recunoașterii fostei provincii sârbe deoarece în aceste state există mișcări secesioniste ale minorităților etnice. “La noi, comunitatea maghiară invocă adesea precedentul Kosovo în scopul obținerii unei autonomii lărgite, în fapt a dreptului la autodeterminare, pentru așa-zisul Ținut Secuiesc. Că politicianul Ponta îl contrazice pe șeful statului în interviuri televizate, chiar și pe teme de politică externă, ne putem explica într-un an electoral. Că cetățeanul Ponta nu este îngrijorat de manifestările din ce în ce mai zgomotoase ale extremiștilor maghiari din România care, încurajați de guvernanții de la Budapesta, propovăduiesc enclavizarea unei regiuni a țării noastre, ne poate pune pe gânduri. Dar că premierul Ponta se duce într-o vizită în străinătate și contrazice poziția oficială a României, ne arată ce pericol poate reprezenta un om care pune propria persoană mai presus de interesul național”, a încheiat Luhan.



Recomandări

Sportivii Clubului Bushido Shotokan Karate-Do din Gura Humorului au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI” 2025

Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”
Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”

Deputatul Petru Negrea îi atrage atenția premierului Bolojan asupra situației economice tot mai apăsătoare cu care se confruntă românii

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului
Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi cere premierului Bolojan să spună dacă România importă gaze din Rusia, împotriva sancțiunilor internaționale

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice
Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Flutur spune că programul prezidențiabil al lui Nicolae Ciucă are în centru preocuparea pentru individ, clasa de mijloc și mediul privat, familie, comunitate și țară

Flutur spune că programul prezidențiabil al lui Nicolae Ciucă are în centru preocuparea pentru individ, clasa de mijloc și mediul privat, familie, comunitate și țară

Gheorghe Flutur a subliniat că Nicolae Ciucă este singurul candidat prezidențial care are maturitatea, cinstea și experiența de viață pentru a fi un bun președinte
Gheorghe Flutur a subliniat că Nicolae Ciucă este singurul candidat prezidențial care are maturitatea, cinstea și experiența de viață pentru a fi un bun președinte