Europarlamentarul PD-L Petru Luhan a organizat miercuri, la Parlamentul European, conferința cu tema „Combaterea cancerului – o prioritate a UE”. Invitatul special la acest eveniment a fost inventatoarea Raluca Iona Van Staden, care a prezentat în Parlamentul European senzorul care determină existența cancerului uman în mai puțin de 6 minute, invenție premiată anul acesta la Geneva.
„Este esențial să ne mișcăm repede, mai repede decât o face cancerul. În prezent, cu peste trei milioane de noi cazuri și 1,7 milioane de decese pe an, cancerul constituie a doua cauză, cea mai frecventă de deces în Europa. Din nefericire, statisticile arată că numărul pacienților diagnosticați cu cancer se va dubla în următorii 20 ani. Aproape 40% dintre bolnavi au însă mari șanse de supraviețuire dacă boala este detectată din timp. Invenția doamnei Van Staden reușește să detecteze în doar șase minute dacă pacientul va fi afectat sau nu de cancer, înainte chiar de instalarea în organism. Sperăm ca senzorul să intre cât mai curând în dotarea spitalelor românești, imediat după testele clinice din această toamnă. O asigur pe doamna Van Staden de întreg sprijinul meu pentru ca invenția să ajungă rapid în folosul celor suferinzi. Pe de altă parte, Comisia Europeană trebuie să facă mai mult pentru a elimina diferențele mari legate de accesul la tratamentele de care beneficiază bolnavii de cancer din statele membre. Egalitatea înseamnă, la nivelul cetățenilor europeni, și șanse egale de supraviețuire in fata unei astfel de boli”, a declarat Petru Luhan.
Andreea Marin-Bănică: Este important sprijinul acordat bolnavului și familiei acestuia
La evenimentul organizat în Parlamentul European a fost prezentă și Andreea Marin-Bănică, care în intervenția pe care a avut-o a accentuat importanța sprijinului, nu numai psihologic, acordat atât bolnavului de cancer, cât și familiei acestuia, în condițiile în care impactul acestei boli nu se oprește doar la nivelul persoanei respective.
„Este foarte dificil să comunici bolnavului, familiei, celor dragi, diagnosticul, mai ales când este vorba de copii și mai ales dacă au o vârstă scăzută. Cred că este obligatoriu ca diagnosticul să fie făcut cunoscut și explicat copiilor în funcție de puterea lor de înțelegere. În necunoștință de cauză, ei nu vor înțelege ce se întâmplă, de ce mama sau tata nu mai au păr în cap, de ce sunt obosiți, de ce nu se pot duce întotdeauna la serviciu sau de ce se duc atât de des la spital. Indiferent cât de grav este prognosticul, acesta trebuie cunoscut”, a spus Andreea Marin-Bănică.
De precizat că, la această conferință, Nick Fahy, director în cadrul Comisiei Europene, responsabil pentru Parteneriatul European pentru Cancer, a felicitat-o pe inventatoarea româncă pentru invenția acesteia, arătând că statele membre ale UE au nevoie de modificarea procedurilor și protocoalelor de tratamente. În același timp, specialiștii români prezenți la dezbatere au ridicat problema dotării precare a spitalelor, care au nevoie de o mai bună finanțare.
La conferința din Parlamentul European au mai participat prof. dr. Mircea Cinteză, membru al Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României, eurodeputata Ria Oomen-Ruijtem, membră a intergrupului “Europarlamentarii care luptă contra cancerului”, alți eurodeputați, medici și specialiști din România, Belgia, Franța, Anglia și Irlanda, precum și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.