Vestea numirii lui Petru Ghervan în funcția de antrenor principal al naționalei României a ajuns și la urechile handbaliștilor suceveni, care l-au felicitat pe tehnician și i-au urat succes în această misiune ce presupune o mare responsabilitate.
“Îi urez succes domnului profesor Petru Ghervan în noua funcție. Totodată, le transmit celor doi jucători de la CSU Suceava, ce fac parte din lotul lărgit, Cristian Adomnicăi și Cristian Bursuc, să muncească mai mult pentru a ajunge componenți de baza ai lotului național”, a ținut să declare Leonard Bibirig.
În aceeași idee, portarul Iulian Andrei crede că numirea lui Petru Ghervan în funcția de principal al naționalei este o dată în plus o dovadă că handbalul sucevean se afla pe o pantă ascendentă.
“Este un lucru foarte mare ca Suceava să aibă un antrenor principal la echipa naționala. Sper că acest lucru va reprezenta un avantaj și pentru noi, deoarece în acest fel o să fim văzuți într-o lumină favorabilă. În plus este bine pentru imaginea dumnealui. Avem și noi un merit, ne-am ajutat reciproc. Oricum, Suceava a ajuns în cupele europene, acum are și un selecționer și de aceea se vede că handbalul se ridica la noi”, a spus Andrei.
Pivotul Ioan Tcaciuc nu consideră că șansele sucevenilor să ajungă la Naționala au crescut o dată cu instalarea lui Petru Ghervan pe banca tehnică a tricolorilor:
“Eu nu am mai auzit ca Suceava să aibă un antrenor la un lot național de seniori. Asta spune totul. Nu cred însă, că dacă antrenorul este de aici, automat vor ajunge jucători de la Universitatea la naționala doar pe ochi frumoși, ci doar pe merit”, a menționat Tcaciuc.
Alături de profesor
Petru Ghervan, asaltat cu felicitări din partea handbaliștilor suceveni






