Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” a găzduit ieri un moment evocator Petru Drișcu (11 aprilie 1952 – 5 noiembrie 2004) și lansarea postumă a volumului „Portretul”, cea de-a doua carte care, prin grija prof. Gabriela Drișcu, reunește scrierile sociologului, publicistului și omului de cultură sucevean.
„Omul care nu a abandonat niciodată interesul pentru perenitatea artei”
Întâlnirea de la biblioteca județeană, calificată de directorul instituției, Gheorghe Gabriel Cărăbuș, ca fiind „cu totul aparte”, a constituit, așa cum a spus la deschidere prof. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, moderatoarea manifestării și semnatara textului introductiv al volumului, „un moment de aducere aminte” a celui care a fost Petru Drișcu, „omul care nu a abandonat niciodată interesul pentru perenitatea artei”.
Cartea care succede volumului postum „Prezentul sub lentile”, publicat în anul 2007, valorifică manuscrise din arhiva familiei, scoțând la iveală o piesă de teatru cu „ecouri ionesciene”, câteva „proze scurte bine construite”, cu subiecte din realitatea anilor ’70 – ’80 și o serie de texte epistolare care conturează profilul unui fin observator social căruia, din păcate, un oraș de provincie nu i-a putut oferi mediul stimulant care să-i permită să se dezvolte și să se afirme plenar.
Un personaj care „a încercat să cultive o grădină secretă: scrisul”
Petru Drișcu, un om, așa cum a accentuat prof. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, „cu o dotare intelectuală egală pentru latura științifică, dar și pentru latura umanistă”, un personaj care „a încercat să cultive o grădină secretă: scrisul”, nu a mai avut la un moment dat energia necesară și „și-a găsit refugiul în paradisurile artificiale”.
Și-au amintit despre Petru Drișcu foști colegi de școală și de serviciu, oameni care l-au cunoscut și i-au apreciat exigența, delicatețea, ironia inteligentă, faptul că a fost un intelectual desăvârșit, dar i-au observat și inadaptabilitatea, nepotrivirea cu timpul, înstrăinarea treptată.
„Dați-mi voie să fiu trist”
Un portret aparte i-a creionat din cuvinte pictorul Constantin Ungureanu BOX. Intitulat „Dați-mi voie să fiu trist”, portretul prezentat de BOX conturează „un erou negativ dintr-un roman care nu s-a scris”, un intelectual care venea la toate vernisajele, care „nu ataca și nu propunea niciodată soluții estetice”, „un conservator sedentar” care „era mereu mulțumit cu toată lumea și nemulțumit cu sine”.
Un spirit care, așa cum scrie Nicolae Cârlan în textul care încheie volumul, intitulat „Petru Drișcu sau destinul virtualității creatoare”, „prin statutul pe care destinul i l-a rezervat (ca și prietenului său Viorel Dârja), acela de scriitor virtual dotat cu reale potențe creatoare, poate reprezenta un reper pentru declanșarea unui demers exegetic cu cine știe ce consecințe fertile în cercetarea literară”.
