Temperaturile de sub minus 30 de grade Celsius au făcut caloriferele și sobele Școlii „Dimitrie Vatamaniuc” din Sucevița să roșească de rușine. Oricât s-au ambiționat caloriferele și sobele să încălzească sălile de clasă, nu au reușit. Însă, nu din vina lor, ci a Primăriei Sucevița și a diriguitorilor învățământului național și sucevean, care nu le-au trimis ajutoare, mai ales că știau că acestea sunt bătrâne și nu mai pot face față luptei cu gerul. Școala din Sucevița a fost construită în anul 1894, iar centrala termică pe lemne a fost montată în 1975. Omul responsabil cu asigurarea încălzirii în unitatea de învățământ a declarat pentru Monitorul de Suceava că sistemul de încălzire nu face față din cauză că este subdimensionat. Și chiar dacă sistemul ar fi fost corect dimensionat, ar fi fost tot degeaba, din cauză că imobilul nu este izolat din punct de vedere termic, iar tâmplăria este stricată.
Poate ministrul Educației, Daniel Funeriu, va vorbi cu cei de la Discovery Channel ca, pe lângă lecțiile de aritmetică și de făcut bețigașe, viermișori și ciumpalaci, să difuzeze lecții de izolare termică a clădirilor. Dar, fără bani.
La Școala „Dimitrie Vatamniuc” din Sucevița cursurile au fost suspendate, într-un târziu, din cauză că, așa cum a declarat directorul Alexandru Jolobai, temperatura din clase era de doar 5 grade Celsius. Domnul Jolobai a adăugat că „elevii au stat îmbrăcați, în unele clase nu se putea sta deloc, am fost nevoiți să-i mutăm în alte încăperi puțin mai călduroase, nu se putea continua așa”. Deci, hotărârea de a suspenda cursurile nu s-a luat imediat, ci după ce s-a testat rezistența elevilor și profesorilor la frig. Decizia conducerii școlii din Sucevița a venit și ca urmare a faptului că, așa cum a spus Alexandru Jolobai, sunt elevi „care vin câte patru-cinci kilometru pe jos până la școală”.
Ger a fost și-n alte localități sucevene, însă directorii de școli nu au suspendat cursurile. Nu au făcut-o, probabil, de teamă să nu-i supere pe șefii Inspectoratului Școlar și pe cei ai județului. Cum, adică, să miște vremea în fața conducerii de partid și de stat a județului? Într-o Românie modernizată, cu un sistem de educație performant și cu o conducere care a fost mereu aproape de școala suceveană și de nevoile ei, cum să fie suspendate cursurile? Ce-ar fi spus opinia publică și opoziția?
Însă, ce-ar spune șeful PD-L al Inspectoratului Școlar, Petru Carcalete, și prefectul PD-L al Sucevei, apoliticul Sorin Popescu, dacă ei ar avea copii de 9-10 ani și aceștia ar trebui să meargă la școală printr-un frig cumplit, câte patru-cinci kilometri, iar acolo i-ar aștepta săli de clasă în care termometrul nu arată mai mult de 5 grade Celsius? Sau ce ar face domnii Carcalete și Popescu dacă statul le-ar trage mașinile de serviciu de sub fund și i-ar obliga să meargă pe jos până la birourile lor? Unele din care caloriferele, sătule să-i mai vadă, și-au luat lumea în cap.