Inspectorul școlar general, Petru Carcalete, și soacra sa, în vârstă de 74 de ani, sunt de câțiva ani consultanți agricoli pentru o parte dintre gospodarii din Horodniceni. Carcalete a vrut să demonstreze că și în România se pot câștiga bani frumoși din agricultură, chiar și fără să ai în proprietate măcar un singur utilaj agricol. Singura condiție este să nu te crezi mai deștept decât inginerii agronomi care au elaborat tehnologiile de creștere a culturilor agricole și să respecți întocmai ce au stabilit aceștia.
Agricultură după carte
Petru Carcalete a început să se ocupe de agricultură în 1996, cultivând cinci hectare din cele 12 pe care le-a moștenit de la părinți la Dorohoi. Terenul a rămas câțiva ani în paragină pentru că nu găsea în zonă oameni care să-l lucreze, așa că a hotărât să cultive „plante simple din punct de vedere al cultivării și lucrărilor”, porumb și cartofi. De meserie profesor, nu avea nici un fel de experiență în agronomie și poate tocmai de aceea și-a cumpărat manuale și s-a apucat de citit tehnologia culturilor.
„Mi-am cumpărat cărțile din librării și am învățat. Niciodată nu am apelat la serviciile de consultanță agricolă și nici la proiectele cu finanțare europeană sau la subvenții. N-am dat greș niciodată, am avut rezultate bune de la început. Practic, fără nici o investiție, nu am nici un angajat, nici un utilaj agricol, pentru lucrări apelez la cei care au, contra cost. Dacă este cazul, la anumite produse, toamna, la cules, apelez la membrii familiei. Am constatat că nu e tocmai cum auzi de la alții, că din agricultură nu se poate câștiga. Se poate trăi foarte bine și se poate câștiga destul de mult”, spune Petru Carcalete.
Nu s-a complicat cu subvențiile
Nu și-a bătut capul cu dosarele de subvenție pentru că, pe de o parte, procedura este destul de laborioasă și necesită mult timp, iar pe de altă parte deoarece subvenția este extrem de mică în comparație cu ceea ce se obține din producție.
„Deocamdată nu merită efortul. Poate când se va ajunge la 300 de euro la hectar, așa cum este în UE, atunci va merita, pentru că 300 de euro reprezintă aproape toate lucrările agricole. Acum, cu subvenția am putea plăti parțial aratul, care costă în jur de 3,6 milioane de lei vechi – aproape 100 de euro, iar subvenția este sub suta de euro”, spune Carcalete.
Proprietar peste 25 de hectare de teren
Rezultatele din cultivarea pământului au fost încurajatoare, câștigul net din fiecare an a fost de circa 10.000 de euro, ceea ce l-a determinat să se extindă. Astăzi are în proprietate 25 de hectare la Horodniceni și la Dorohoi, pe care le cultivă cu cartofi, porumb, varză și morcovi, și de care se ocupă singur.
Cu morcov a „debutat” anul trecut și a avut un profit record: net, aproximativ 25.000 de euro.
Nu s-a grăbit să vândă în toamnă, a pus morcovii în siloz și a vândut în martie, când prețul era mare și asta fără să aibă semnat nici un singur contract: „Producția o vând direct din câmp sau morcovii din siloz, de la soacra mea de acasă. N-am făcut nici un contract, sunt cumpărători care știu și vin la mine. Cantitățile nu sunt atât de mari încât să pot face contract cu o firmă de prelucrare, în supermarket-uri se intră destul de greu, trebuie îndeplinite anumite condiții și nici n-am încercat vreodată. Soacra are și ea aproape două hectare, pe care le cultiv tot eu, dar la ea vin vecinii și o întreabă cum face de are producții atât de mari și cu muncă foarte puțină. Acolo în zonă erbicidul a scos sapa din uz. Fac agricultură intensivă, folosesc îngrășăminte chimice și biologice, erbicide, dar nu culturi modificate genetic. Nu am folosit și nu voi folosi nici în continuare”.
Bani „la firul ierbii”
Investițiile în culturi nu sunt mici, dar nici foarte mari. Profesorul Carcalete spune că lucrările agricole, până la semănat, costă în jur de 17 milioane de lei vechi, indiferent de cultură. Mai departe mai sunt cheltuieli diverse, în funcție de lucrările specifice fiecărei culturi și de tipul de sămânța folosit. Cu cât a investit, anul trecut a obținut, de pe două hectare cultivate cu morcov la Horodniceni, 54 de tone.
„Trebuia să scot 70 de tone, dar din păcate au fost două luni fără pic de ploaie. Am avut noroc că am ales un soi cu producție mai mică la hectar, dar foarte rezistent la secetă. A fost norocul meu, chiar dacă nu am realizat producția pe care o preconizam. Am mai avut cultivate cinci hectare cu porumb, de pe care am scos 34 de tone. Dacă lucrurile vor merge în ritmul în care au mers cel puțin în ultimii șase ani, mă voi ocupa în continuare de agricultură”, crede inspectorul școlar.
El valorifică tot terenul pe care îl are, inclusiv cinci hectare pe care nu are altceva decât iarbă. Anul trecut, un ar s-a „închiriat” cu 150.000 de lei vechi (15 lei).
„Mai îmbunătățești iarba aruncând sămânța pe terenul respectiv, iar când vinzi, producția o dai direct din teren. Cumpărătorul cosește, adună iarba și o ia acasă. Pentru asta, pe fiecare ar îi încasezi 15 lei. Este o vânzare «la firul ierbii». În afară de a mai îmbunătăți densitatea ierbii prin însămânțare, pe aceste cinci hectare alte lucrări nu fac”, explică profesorul.
Respectă tehnologia cu strictețe
La culturi, în schimb, respectă tehnologia cu strictețe și se enervează când aude oameni în sat că așteaptă pensia ca să are pământul, iar lucrările agricole le fac așa cum au învățat de la tata și bunicul. „Omenirea a băgat în cercetare bani grei și s-au elaborat tehnologiile de cultivare, nu vii tu să-ți dai cu părerea cum ar trebui făcut. Cei care fac agricultură cum au făcut tata și bunicul nu fac decât să piardă bani în fiecare an, nu-și acoperă nici măcar cheltuielile cu lucrările. Îi aud pe unii că spun că așteaptă pensia ca să are pământul. Nu trebuie să ari din pensie, ci din ce câștigi din cultivarea terenului. Când îi vezi cu calul și cu sapa în câmp e gata cu agricultura. Porumbul, de exemplu, se seamănă din 27 în 27 de cm, ei îl pun la 2 cm. Normal că degeaba mai dau pe urmă cu erbicid, ies în pierdere. Nu înțeleg că sămânța în pământ se pune la număr, nu la kg. Ei pun în semănătoare 28 kg de sămânță la un hectar, eu folosesc 3-4-5 kg. Pe fiecare sac de sămânță îți scrie câte boabe sunt, deci câte plante trebuie să fie pe un hectar. Sămânța de porumb pe care o folosim noi are 25.000 de boabe într-un sac. Așa scrie pe el, număr de boabe, nu kg și fiecare tip de sămânță are un prospect unde îți spune exact ce trebuie să faci și ce tip de lucrări necesită. Dacă ești cuminte și respecți ce scrie e bine, dacă nu, s-a încheiat cu agricultura”, a afirmat Petru Carcalete.
Puterea exemplului
Anul acesta pentru prima oară a cultivat varză. Ne arată răsadnița, care este direct în câmp, la Horodniceni. 21 de straturi, de 20 m lungime și 1 m lățime. În total, 125.000 de fire. La un hectar se plantează 35.000 de fire, iar producția prognozată este de 70-80 de tone la hectar. După el s-au luat și vecinii.
Gheorghe Lămășan are numai 30 de ari de teren, dar îi cultivă “ca la carte”. În acest an, a pus și el varză, “la fel ca domn’ profesor”. Povestește acum cum, fără sapă și două-trei săptămâni de muncă pe an, obține venituri frumoase din valorificarea producției în piață: „Prima dată n-am crezut, eu n-am folosit erbicid niciodată, dar am văzut că la el merge bine și am făcut și noi. Ne-am luat după el și producțiile sunt mult mai bune”.
La fel a făcut și Sorin Cora. Tânărul a muncit șapte ani în Germania, până l-a convins Petru Carcalete că poate câștiga mai bine acasă, cu pământul. Din cărți și de pe internet învață agricultură „ca în Uniunea Europeană” și spune că poate câștiga mai ușor și mai bine cultivând pământul la Horodniceni, peste salariul de 1500 de euro pe lună pe care îl avea în Germania: „Nu credeam, când mi-a spus că poți să câștigi și 20.000 de euro de pe un hectar de teren și asta fără să ai de lucru efectiv mai puțin de o lună pe an. Pe urmă am văzut și m-am gândit, de ce să stau eu printre străini și să rămân cu câteva sute de euro din ce câștig, când în agricultură, dacă nu te abați de la tehnologie, poți să ai profit mult mai bun?”.
Țăranii din Horodniceni iau prognoza meteo de pe internet
În absența lui Petru Carcalete, consultantul agricol pentru vecini este soacra inspectorului, Paraschiva Cora. Cât stăm de vorbă, își trimite un nepot să se uite pe internet să vadă dacă va ploua, ca să pregătească erbicidul. Bătrâna cultivă pământul din totdeauna, dar „la program”, de cinci ani. La început i-a fost dificil să pună sapa în cui și să nu iasă la plivit și la rărit, dar n-a avut de ales și a urmat cu strictețe indicațiile ginerelui. Mai greu a fost în primul an cu vecinii, care de câte ori treceau o întrebau când are de gând să iasă la prășit porumbul.
„Îmi era rușine, că mă tot întrebau vecinii când dau cu sapa, dar dacă ginerele a spus ca nu care cumva să prășesc, am ascultat. Toamna, când au văzut ce recoltă am avut fără să dau o dată cu sapa, spuneau că «uite, noi cât am mai prășit și nu avem așa recoltă». Puneau multă sămânță, trebuia să rărească ce era în plus, îi năpădeau buruienile și, toamna, în loc să culeagă porumb, culegeau tăciune. Acum s-au învățat și ei și fac la fel ca noi”, spune femeia.
Este mulțumită că poate avea porumb bun și frumos “fără să dai cu sapa de să-ți iasă mâna din umăr” și să faci toate lucrările cu mașini. “Bune metode au mai ieșit acum”, concluzionează ea.
Recunoaște, însă, că dacă nu ar fi văzut cu propriii ochi că porumbul și morcovul cresc și fără prașilă, nu ar fi crezut în veci și nu ar fi renunțat să cultive pământul așa cum a învățat acasă.
