Petrolul Ploiești a învins CFR Cluj, scor 1-0, și a câștigat Cupa României



Formația Petrolul Ploiești a câștigat Cupa României-Timișoreana pentru a treia oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CFR Cluj, în finala competiției.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Bokila, în minutul 8, când a profitat de o greșeală din apărarea echipei clujene și a înscris cu un șut la colțul lung
Petrolul Ploiești: Hamutovski – Alcenat, Hoban, Yamissi, Guilherme – Mustivar, Mojica (Romario ’83) – Boudjemaa (Achim ’90+2), Hamza, Grozav (Morar ’72) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra
CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Mureșan, Sare – Rui Pedro, Diogo Valente (Kapetanos ’61), Deac (Weldon ’81) – Maah. Antrenor: Eugen Trică
Cartonașe galbene: Alcenat ’20, Mojica ’43, Bokila ’45+2, Hamza ’90+4 / Mureșan ’45+1, Rui Pedro ’59, Cadu ’80
Meciul a fost arbitrat de Cristian Balaj, ajutatla cele două linii de Aurel Oniță și Valentin Avram. Rezervă a fost George Rădulescu. Asistenți suplimentari au fost Alexandru Tudor și Istvan Kovacs, iar Sebastian Gheorghe a fost rezervă.
Delegat de joc a fost Daniel Prodan, iar observatori de arbitri Alexandru Deaconu.
Antrenorul echipei Petrolul, Cosmin Contra, suspendat după incidentele de la meciul cu Gaz Metan Mediaș, a urmărit partida din tribună.
La meci au fost prezenți si componenții echipei naționale a României în frunte cu selecționerul Victor Pițurcă, dar și jucătorii reprezentativei de tineret.
La finală au asistat 29.343 de spectatori.
După ce a fost înlocuit cu Morar, Gheorghe Grozav s-a dus în tribune alături de fanii ploieșteni.
În ultimele secunde ale a meciului, CFR Cluj a marcat, însă golul a fost anult pe motiv de ofsaid.