Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, luni, într-un comunicat, că îi va acționa în justiție pe suporterul care l-a lovit pe jucătorul stelist George Galamaz și pe cei care au aruncat cu petarde pe teren, la partida din etapa a XII-a a Ligii I.
FC Petrolul Ploiești regretă situația creată prin incidentele de la partida de duminică și își cere scuze, în mod public, jucătorilor afectați, clubului Steaua București și spectatorilor prezenți pe stadionul Ilie Oană. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat, ieri, a reprezentat și un atac la adresa clubului nostru, drept pentru care îi vom acționa în justiție pe agresor și pe cei care vor fi identificați, pe înregistrările video, că au aruncat cu petarde în suprafața de joc”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al grupării din Ploiești.
Petrolul menționează că și-a luat toate măsurile necesare pentru organizarea jocului de duminică, suplimentând, la solicitarea Jandarmeriei, numărul forțelor de ordine din incinta stadionului. „Considerăm că întreaga responsabilitate revine firmei de pază, angajată prin contract pentru asigurarea securității în interiorul arenei Ilie Oană. Regretăm faptul că, pentru actele iresponsabile ale unora, are de suferit publicul ploieștean, cel care a dovedit, în atâtea rânduri, că este civilizat și dornic să participe la un spectacol sportiv”, precizează clubul ploieștean.
Meciul Petrolul Ploiești – Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I, a fost suspendat, duminică seară, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză, declanșate în urma intrării pe teren a unui suporter al echipei gazdă.
Mai multe torțe au fost aruncate din peluza în care stăteau suporterii echipei Petrolul după ce meciul a mai fost întrerupt din cauza unui suporter care a intrat pe teren și l-a lovit cu pumnul în figură pe fundașul stelist George Galamaz. Jucătorul a fost transportat la spital cu o ambulanță de la stadion având sânge pe urechea dreaptă. Un suporter al echipei Petrolul Ploiești a pătruns pe teren, în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în figură și scuipat pe fundașul central al „roș-albaștrilor”, George Galamaz. Jucătorii steliști au intervenit, sârbul Novak Martinovici fiind cel care l-a oprit pe suporterul ploieștean. În acel moment, mai mulți jucători steliști s-au năpustit asupra suporterului care l-a lovit pe Galamaz. Martinovici și portarul Răzvan Stanca au fost cei mai vehemenți, lovindu-l pe fan cu picioarele când acesta se afla la pământ. Arbitrul Robert Dumitru a decis să acorde cartonașul roșu atât lui Martinovici cât și lui Răzvan Stanca. Mihai Costea, înainte ca suporterul să intre pe teren, tocmai se pregătea să execute un penalti dictat de Robert Dumitru. Portarul Ciprian Tătărușanu, introdus de antrenorul Ilie Stan în locul lui George Galamaz după ce Răzvan Stanca a fost eliminat, a fost victima unei petarde aruncată din tribună după ce Mihai Costea a înscris din penalti.
George Galamaz a fost adus cu ambulanța de la Ploiești la Spitalul Militar din Capitală, medicul echipei Steaua, Radu Paligora, declarând că jucătorul nu are fractură, el suferind un traumatism craniocerebral, și se află în afara oricărui pericol. „Galamaz este bine acum, este stabil. Diagnosticul este un traumatism craniocerebral prin agresiune. Se exclude din fericire fractura osului zigomatic. El va rămâne internat pentru investigații suplimentare. Există în continuare suspiciunea unei fisuri a timpanului drept. Toate investigațiile de până acum exclud varianta unei operații. Este doar tumefacție, osul este integru și se exclude orice hematom intercranian. Trebuie să finalizăm toate investigațiile, dar din punct de vedere sportiv vorbim de o pauză de cel puțin o săptămână. George Galamaz este însă în afara oricărui pericol, iar acum nu mai este nici în stare de șoc”, a spus Paligora, duminică noapte.
Clubul Petrolul Ploiești riscă patru etape de suspendare după incidentele de la meciul cu Steaua, iar steliștii Răzvan Stanca și Novak Martinovici câte șase etape, conform regulamentului, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.
Martinovici și Stanca riscă maxim șase etape de suspendare pentru lovire, pentru că ei nu s-au apărat, deși ar putea fi încadrați la autoapărare, însă ei fug spre fan și îl lovesc. „În mod normal ar primi pe la trei etape. Petrolul riscă maxim patru etape de suspenadre și pierderea prin forfait, conform articolului 83, punctul 1, liniatul C privind neasigurarea protecției pentru jucători și oficiali. Amenda este de minin 100.000 de lei și poate ajunge până la un milion”, au menționat sursele citate.
Pentru aruncarea petardei și lovitură, se dau câte patru etape de suspendare, „dar se ia sancțiunea cea mai grea, câte patru etape, la care se poate adăuga un spor de jumătate, adică două etape, dar fără a depăși acel număr de două etape”, conform surselor LPF.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Ploiești, Adrian Oancea, a declarat, duminică seară, că s-a întocmit dosar penal pentru suporterul intrat pe teren la meciul cu Steaua și că atât organizatorul cât și firma de pază au primit sancțiuni financiare.
„Din cauza violențelor care au avut loc pe stadion la partida Petrolul – Steaua, s-a luat decizia suspendării jocului. Jandarmeria a luat următoarele măsuri: pentru persoana care a intrat pe suprafața de joc s-a luat măsura întocmirii dosarului penal pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului Ploiești. De asemenea s-a luat măsura sancționării organizatorului cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei și s-a luat măsura sancționării firmei de pază pentru nerespectarea planului de acțiune cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei. Vor continua cercetările”, a spus Oancea.
Luni dimineață, suporterul care l-a lovit pe George Galamaz a fost reținut de procurori, el fiind învinuit de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și port fără drept de armă în incinta unei arene sportive.