Motto: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Tim. 3, 16).
Iubiți credincioși,
Taina arătării lui Dumnezeu în trup, adică nașterea Sa cu trup omenesc este, după cum glăsuiește una din cântările noastre bisericești, „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, care prin Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, „celor de pe pământ s-a arătat”. Această taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu făcută strămoșilor noștri îndată după căderea lor în păcatul neascultării (Fac. 3, 15).
Ca toate tainele lui Dumnezeu, această taină o înțelegem și o primim în sufletele noastre prin credință, prin încrederea noastră totală în cuvântul și voia lui Dumnezeu; este o înțelegere mai presus de cea a minții omenești. Așa a primit-o și Maica Domnului când a auzit cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei”. La auzul acestor cuvinte ea a rămas nedumerită și chiar „tulburată” cugetând în sine: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema …”. Și Maica Domnului a întrebat: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta și Sfântul Care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema…, că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea” (Luca 1, 28 – 38).
Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, Se naște cu trup omenesc, în chip mai presus de legea firii omenești, prin adumbrirea Duhului Sfânt, Maica Domnului rămânând fecioară și după naștere. Fiul lui Dumnezeu Se naște într-o peșteră în Betleem și este înfășurat în scutece în chipul cel mai smerit și sărăcăcios, dar o dată cu aceste condiții umile și sărăcăcioase, pe bolta cerului a strălucit lumina și slava lui Dumnezeu împreună cu „mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9-14).
După cum vedem, Dumnezeu Se arată oamenilor atât în chip omenesc, cât și în chip dumnezeiesc; Se arată în smerenie, dar și în slavă; Se apropie de oameni vorbindu-le, învățându-i, vindecându-le suferințele și bolile, însănătoșindu-i și trupește și sufletește, Se face asemenea oamenilor, afară de păcat (Filip. 2, 7; Ioan 8, 26; II Cor. 5, 21); Se unește cu oamenii prin împărtășirea cu Sfântul și Dumnezeiescul Său Trup și Sânge în Sfânta Taină a Euharistiei, adică a Împărtășaniei; Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Își arată pe muntele Taborului slava Sa, pe cât au putut cuprinde cu mintea și cu sufletul cei trei ucenici, apostoli ai Săi. Acesta este chipul prin care Fiul lui Dumnezeu ne dăruiește mântuirea, împărăția cerurilor, ne face fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), „părtași dumnezeieștii firi” (II Petru 1, 4).
Luând aminte la toate acestea, rostim și noi împreună cu Apostolul Pavel: „O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile Lui și cât de nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11, 33). „Știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Rom. 8, 28).
Iubiți fii duhovnicești,
Fiul lui Dumnezeu Se naște cu trup „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4), adică atunci când lumea ajunsese la limita înstrăinării de Dumnezeu, cufundată în adâncul păcatelor, când glasul conștiinței începea tot mai mult să strige către Dumnezeu, după cum scrie proorocul Isaia: „Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpânești și care nu mai sunt chemați cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile și Te-ai pogorî, munții s-ar cutremura!” (Isaia 63, 19). Oamenii doreau cu toată ființa lor un Mântuitor pe Care să-L slăvească și nu făpturile Lui.
Pentru ca în închinarea noastră, în slăvirea și cinstirea lui Dumnezeu să nu rătăcim căzând în păcatul idolatriei, adică al cinstirii făpturilor lui Dumnezeu și nu a lui Dumnezeu, Care este făcătorul făpturilor, creatorul cerului și al pământului, Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa ca „stâlp și temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15) în ziua Cincizecimii – Duminica Rusaliilor, când Duhul Sfânt a continuat lucrarea de mântuire, de sfințire a omului și păstrarea lui în cea mai mare apropiere de Dumnezeu, chiar a unirii cu El în Sfânta Taină a Împărtășaniei. Prin harul Sfântului Duh împărtășit în Sfintele Taine ale Bisericii, trupurile noastre devin „temple ale Duhului Sfânt, ale lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 16), „mădulare ale lui Hristos” (I Cor. 6, 15). În Sfânta Taină a Spovedaniei, ni se dă iertarea păcatelor, sănătatea sufletului și mântuirea. Astfel, folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, putem spune că: „…Înțelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri se face cunoscută acum, prin Biserică…” (Efes. 3, 10).
Iubiți credincioși,
În trăirea noastră creștină, necazurile sunt prezente la tot pasul. Ele constituie legea vieții noastre creștine, după cum spune Mântuitorul: „…În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” – lumea păcatelor, n.n. (Ioan 16, 33). „…Prin multe suferințe – scrie Sfântul Apostol Pavel – trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu” (F. Ap. 14, 22). „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filip. 1, 29). Dar Sfântul Apostol Pavel ne și îmbărbătează prin cuvintele: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18). La fel și Sfântul Apostol Petru ne încurajează spunând: „De sunteți ocărâți pentru numelui lui Hristos, fericiți sunteți…,bucurați-vă” (I Petru 4, 13-14).
Trăirea și învățătura creștină au fost tulburate de-a lungul veacurilor de nenumărate rătăciri de la dreapta credință și trăirea morală. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: „Dar Duhul grăiește lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor, prin fățărnicia unor mincinoși, care sunt înfierați în cugetele lor…” (I Tim. 4. 1-2). „Și aceasta să știi”, scrie Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, „în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te și de aceștia” (II Tim. 3, 1-5).
Și, dacă cele spuse mai sus ne pun pe gânduri, să luăm aminte și la cuvintele Mântuitorului Care ne încredințează că „…porțile iadului nu vor birui Biserica Mea…” (Mat. 16, 18), adică nu vor putea birui credința creștină, creștină ortodoxă, credința cea adevărată. Păcatele și rătăcirile oamenilor de la dreapta credință nu vor birui Biserica Mântuitorului, pentru că „…puterea covârșitoare (de păstrare și dăinuire a dreptei credințe – n.n.), este a lui Dumnezeu și nu de la noi” – oamenii – n.n. (II Cor. 4, 7).
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a făcut om pentru ca omul să se facă „dumnezeu” după har, mărturisesc Sfinții Părinți, purtători de Dumnezeu, în frunte cu Sfântul Atanasie cel Mare: „… În noi oamenii, să fie aceeași simțire care era în Hristos” și „să avem gândul lui Hristos” (Filip. 2, 5).
„Să ne dezbrăcăm de omul cel vechi care se strică prin poftele amăgitoare … și să ne îmbrăcăm în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului … lepădând minciuna, grăind adevărul cu aproapele…” (Efes. 4, 22-25).
Numai având sufletele împodobite cu virtuțile dreptei credințe putem trăi cu nemărginită bucurie slăvitul praznic al Nașterii Domnului, glăsuind cu gura și cu inima cuvintele slujbei sfintei sărbători: „Mare și preaslăvită minune s-a săvârșit astăzi. Fecioara naște și rămâne fecioară. Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează și de Tatăl nu Se desparte. Cu trup venind acum Domnul izbăvește din milostivire pe oameni de sub puterea împăratului răutății și în cer îi duce îndumnezeindu-i”.
În încheiere, vă adresez, cu dragoste părintească, urarea: să petreceți sfintele sărbători ale Nașterii și Botezului Domnului cu bucuria împlinirii; Anul Nou cu sănătate și bună sporire spre slava lui Dumnezeu și spre binele obștesc al Bisericii, al țării și al întregului popor român.
Al vostru de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător,
† P I M E N ,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
