În pași de dans

Petrecerea de mărțișor a pensionarilor CFR, o tradiție de 14 ani

Petrecerea de mărțișor a pensionarilor CFR
Petrecerea de mărțișor a pensionarilor CFR

Pensionarii CFR au petrecut ieri, înainte de intrarea în Postul Paștelui. Petrecerea a fost organizată de inimosul Vasile Palaghiu, președintele Asociației Pensionarilor CFR Suceava, iar participanții au umplut sala unde a avut loc evenimentul. Aproape 150 de oameni s-au distrat și au uitat pentru câteva ore de grijile cotidiene, acordurile formației Ambiental atrăgându-i pe participanți pe ringul de dans.
Pensionarilor CFR li s-a adăugat și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, unul dintre oamenii fără de care această petrecere nu ar fi fost posibilă. De altfel, Vasile Palaghiu i-a mulțumit la scenă deschisă președintelui CJ Suceava, care a fost aplaudat de întreaga asistență.
În semn de mulțumire pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului, Cătălin Nechifor a primit un album cu fotografii de la petrecerile din anii anteriori.
„Important este să petrecem împreună câteva momente plăcute. Vă respect și vă stimez pentru tot ceea ce ați făcut și vă promit că vă voi ajuta ori de câte ori se va putea”, le-a spus Cătălin Nechifor oamenilor prezenți în sală.
Potrivit obiceiului din Bucovina, șeful CJ Suceava a primit și un mărțișor din partea unei pensionare CFR, iar o altă femeie a citit câteva versuri.
La eveniment a participat și un ceferist în activitate, Neculai Bosancu, director al Centrului de Întreținere și Reparații Vagoane din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă din România.
Startul petrecerii l-a dat Vasile Palaghiu, care le-a transmis doamnelor din sală un mărțișor în versuri: „Să fiți ca floarea între flori / Sărutate de mii de ori”.
„Este pentru al 14-lea an consecutiv când organizăm această petrecere de mărțișor și sper să o putem permanentiza. A devenit deja o tradiție să ne întâlnim la început de martie, cum tot o tradiție este și sprijinul pe care-l primim constant din partea Organizației Județene a PSD și a domnului Cătălin Nechifor, ocazie cu care vreau să le transmit și mulțumirile noastre”, a declarat Vasile Palaghiu, președintele Asociației Pensionarilor CFR din Suceava.

Recomandări