Spectacol

”Petrecere aromânească”, la Balul Bobocilor de la Colegiul de Industrie Alimentară Suceava

12 perechi de boboci entuziasmați și talentați au concurat pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2019 - Foto Cătălin David
12 perechi de boboci entuziasmați și talentați au concurat pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2019 - Foto Cătălin David

Seara de vineri le-a aparținut liceenilor de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava care, preț de câteva ore, și-au sărbătorit noii colegi în fața unei săli pline, printr-un spectacol deosebit, animat de culoare, muzică, bună dispoziție, ritm și competiție.
Ediția din acest an a Balului Bobocilor, cu tema ”Petrecere aromânească”, și-a propus să aducă mai aproape de sufletele celor prezenți un crâmpei din tradițiile, muzica și istoria românilor macedoneni, machedonii, minoritate care a dat României personalități de seamă în varii domenii.
”Un trandafir crește la firida mea/ Și-și apleacă frunzălili jos” – versurile de început ale celebrului cântec machedonesc cu același nume, au fost pictate de elevi pe fundalul scenei care a găzduit întreg spectacolul, alături de alte elemente specifice aromânilor.
În centrul întregului spectacol a stat tradiționala competiție a frumuseții și tinereții – Miss și Mister Boboc – pentru care s-au înscris 24 dintre cei mai proaspeți elevi ai liceului.
Și-au disputat coronița de Miss 12 concurente: Maria Miron, Denisa Popescu, Simina Scripcariu, Izabela Scolobiuc, Ionela Ciorîță, Roxana Mihăescu, Bianca Petrachi, Larisa Găitan, Alaxandra Scutariu, Alina Capră, Sabina Sauciuc, Diana Onoiu. Pentru titlul de Mister au intrat în cursă: Florin Robu, Iasmin Crainiciuc, Bogdan Burduja, Răzvan Cutaș, Cosmin Ciornei, Valentin Apopei, Alexandru Moscaliuc, Alexandru Zaharie, Sergiu Simon, Adelin Tîpan, Iulian Cataragă, Cristian Ciubotariu.
Prezentarea bobocilor
Spectacolul a debutat odată cu intrarea în scenă a elevei Diana Popovici, din clasa a XII-a, fostă Miss Boboc în 2016, care a interpretat „Lună Albă”, piesă în stil machedo-românesc, care s-a bucurat de un succes răsunător pe parcursul acestui an.
A urmat intrarea în scenă a perechilor de boboci, secvență care a lăsat o amprentă frumoasă asupra întregului bal.
Inspirați de tema propusă, boboceii au purtat ținute specifice aromânilor, cu cămăși lungi, albe sau tunici negre și bordo, cu accente aurii, elemente ce au îmbinat perfect eleganța și sobrietatea.
Bobocii „machedoni” au spart gheața printr-un dans tematic, pe ”Un trandafir crește la firida mea”, după care au fost prezentanți publicului și juriului.
Momente artistice
Tema spectacolului a fost din nou evidențiată de elevele Florin Rusu, Fernanda Ungureanu și Ioana Ciobanu, care au interpretat o melodie machedonească – ”Ola ola”, după care elevi din clasa a X-a E au adus în scenă un fragment din ”O scrisoare pierdură”.
Schimbând registrul, Rareș Onofrei, din clasa a XII-a E, a cântat pe ritmuri de rap despre ”Povești de familie”.
O prestație specială, încărcată de o sensibilitate aparte, a fost livrată de Georgiana Constantinescu și Marius Bolohan, care au dansat spectaculos și pasional pe ”Je t’aime”.
Momente de dans au mai fost asigurate de entuziaștii elevi de la Protonic (Marginea), care au dansat cu ghete kangoo jumps; de elevele din a XI-a D (dans modern); de Georgiana Constantinescu, Ana Maria Anchidin, Bianca Gorcea și Corina Polocoșer.
Atenția spectatorilor a fost cucerită și de un dialog dintre creier și inimă, dintre rațiune și sentimente, dorință și judecată, a cărui concluzie a fost ”Iubiți-vă cu toate gândurile și din toată inima”, interpretat de elevele Elena Bălățel și Ana Maria Aconstantinesei.
Amfitrionii balului din acest an au fost Elena Bălățel, Alexandra Gafencu, Diana Popovici, Mihai Negrușeri și Gabriel Ungureanașu.
Invitatul special al balului a fost cântăreața de muzică dance Sandra N.
Proba de dans și proba de cultură generală
După prima probă, bobocii au revenit în centrul atenției odată cu cea de-a doua testare a concursului de Miss și Mister, respectiv proba de dans, pe ritmuri de vals, merengue și muzică populară.
Următoarea intrare în scenă a bobocilor a coincis cu proba de cultură generală, o probă inedită ce a presupus o minimă documentare a tinerilor cu privire la 24 de personalități aromâne (Andrei Șaguna, Simona Amânar, Toma Caragiu, Constantin Noica, Ion Caramitru, Neagu Djuvara, Stere Gulea, Ion Luca Caragiale, Gheorghe Hagi, Simona Halep etc.).
Fiecare dintre concurenți a primit o poză cu unul dintre cei 24 de aromâni celebri, misiunea lor fiind aceea de a recunoaște personalitatea respectivă și de a menționa câteva lucruri despre reușitele prin care s-a remarcat. O provocare interesantă a organizatorilor, încadrată perfect în tema spectacolului, un câștig atât pentru cultura generală a concurenților, cât și a spectatorilor.
Miss și Mister Boboc – Sabina Sauciuc și Răzvan Cutaș
12 perechi de boboci entuziaști și talentați au pornit spre cucerirea titlurilor de Miss și Mister Boboc 2019.
Înainte de a anunța marii câștigători, au fost chemați în scenă și organizatorii, toți strigând într-un suflet sloganul școlii, ”CTIA e școala mea/ CTIA – lupt pentru ea/ CTIA va exista”.
Câștigători ediției din acest an au fost desemnați Sabina Sauciuc și Răzvan Cutaș.
Locul II a fost ocupat de Izabela Scolobiuc și Iasmin Crainiciuc, iar pe locul al III-lea s-au clasat Larisa Găitan și Adelin Rîpan.

”Petrecere aromânească”, la Balul Bobocilor de la Colegiul de Industrie Alimentară Suceava FOTO Cătălin David

Premiul III – FOTO Cătălin David
Premiul III – FOTO Cătălin David
Premiu II – FOTO Cătălin David
Premiu II – FOTO Cătălin David
Felicitări pentru câștigători – FOTO Cătălin David
Felicitări pentru câștigători – FOTO Cătălin David
Răzvan Cutaș - Mister boboc 2019 - Foto Cătălin David
Răzvan Cutaș - Mister boboc 2019 - Foto Cătălin David
Sabina Sauciuc - Miss Boboc 2019 - Foto Cătălin David
Sabina Sauciuc - Miss Boboc 2019 - Foto Cătălin David
”Petrecere aromânească”, la Balul Bobocilor de la Colegiul de Industrie Alimentară Suceava FOTO Cătălin David
”Petrecere aromânească”, la Balul Bobocilor de la Colegiul de Industrie Alimentară Suceava FOTO Cătălin David
12 perechi de boboci entuziasmați și talentați au concurat pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2019 - Foto Cătălin David
12 perechi de boboci entuziasmați și talentați au concurat pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2019 - Foto Cătălin David

Recomandări

Misterul solstițiului de vară, cu Liviu Dospinescu și Gabriel Moroșan, vineri, la Observatorul astronomic din Suceava