Alegeri

Petrea Dulgheru, al treilea mandat în fruntea Colegiului Medicilor Veterinari Suceava

Doctorul Petrea Dulgheru a fost ales pentru a treia oară președinte al Colegiului Medicilor Veterinari
Doctorul Petrea Dulgheru a fost ales pentru a treia oară președinte al Colegiului Medicilor Veterinari

Doctorul Petrea Dulgheru a fost ales pentru a treia oară consecutiv președinte al Colegiului Medicilor Veterinari (CMV) din Suceava. Dulgheru a fost ales în cadrul adunării generale a CMV Suceava, care s-a desfășurat ieri, la Conacul Domnesc.
Victoria a fost una destul de strânsă, doctorul Petrea Dulgheru obținând 103 voturi, în timp ce contracandidatul său, doctorul Vasile Câmpan, fost șef al colegiului, a fost votat de 86 dintre colegii veterinari cu drept de vot. Un număr de șapte voturi au fost declarate nule.
Petrea Dulgheru este președintele CMV Suceava din septembrie 2007. El și-a reînnoit prima dată mandatul în septembrie 2010, după care a urmat victoria de ieri.
Colegiul Medicilor Veterinari are 241 de membri cotizanți în județul Suceava.
„Sunt foarte bucuros că am obținut o victorie și în condițiile actuale, când nu mai dețin nici o funcție în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava și sunt doar medic de liberă practică. S-a dovedit că respectul colegilor și respectul pentru munca depusă sunt mult mai importante decât o funcție”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru.

Recomandări

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Una dintre cele mai triste zile ale medicului veterinar: Statul nu are bani pentru acțiunile obligatorii privind siguranța alimentară