Director general Tel Drum, Petre Pitiș, a venit, marți, la DNA, pentru a asista la percheziția informatică a calculatoarelor ridicate de procurori, la intrarea în sediul parchetului, el afirmând că licitația pentru stațiile mobile de mixturi asfaltice a fost făcută conform Ghidului, scrie Mediafax.„Din punctul nostru de vedere, licitația a fost întocmită conform Ghidului. (…) Conform Ghidului, eram obligați să facem licitație publică, ceea ce am și făcut. Licitația publică a fost publicată pe site-ul AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale- n.red.). Putea participa și firma producătoare și orice altă firmă. (…)Eu nu pot să vă spun decât că în acel proiect erau mai multe componente. Stația (mobilă pentru mixturi asfaltice – n.red.) era una dintre componentele proiectului. Noi am scos la licitație întreg proiectul. Nu am detalii despre firma care a câștigat, cât a cheltuit pentru fiecare componentă a proiectului”, a spus Pitiș, referitor la acuzațiile care i se aduc, conform cărora a simulat procedura prin care a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice.