Petre Grigoraș: Poli Iași poate să învingă Steaua în etapa viitoare



Antrenorul echipei Politehnica Iași, Petre Grigoraș, a declarat, ieri, că jucătorii săi pot învinge Steaua București, în etapa a X-a a Ligii I
„Nu știu dacă pe jucătorii Stelei, atunci când intră pe teren și mai ales când nu joacă în Ghencea, unde într-adevăr există o anume presiune, îi interesează neînțelegerile dintre spectatori și patron. Steaua a demonstrat până acum că se simte mai bine în deplasare. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că, până la urmă, Steaua este Steaua, cea mai iubită echipă din țară, te aștepți de la ea oricând să aibă o evoluție foarte bună. Însă, eu sunt încrezător că jucătorii mei au ambiția de a merge pe același drum pe care l-au început: evoluții bune, cu rezultate favorabile. Ar fi fantastic pentru noi dacă am obține o victorie cu Steaua. Eu cred că ne este la îndemână să batem Steaua, pentru că nici un adversar din Liga I nu este de neînvins”, a declarat Petre Grigoraș.
Tehnicianul ieșenilor a mai spus că se teme doar de accidentări și de o eventuală criză financiară: “Sub aspect sportiv, nu mă tem de nimic. Întotdeauna te temi însă că poate să se accidenteze vreun jucător important din cadrul lotului, mai ales dacă nu ai suficiente soluții să-l înlocuiești. Apoi, te poți aștepta să apară probleme financiare – ceea ce se întâmplă acum și sperăm să nu fie de lungă durată, lucrul care afectează bunul mers al lucrurilor. Doar de asemenea aspecte mă tem”.
Petre Grigoraș a precizat, vineri, că mijlocașul Ciprian Milea este accidentat și va rata partida cu Steaua. „Ciprian Milea, care a lipsit și etapa trecută, când am jucat la Cluj, cu CFR, a fost supus unor analize amănunțite și chiar dacă durerile persistă și genunchiul continuă să fie umflat, are șanse să scape de operație. Totuși, Milea nu va putea să joace în meciul cu Steaua. Pe lista jucătorilor care vor lipsi cu Steaua se află și Adrian Ilie, care a luat etapa trecută al patrulea cartonaș galben și este suspendat. În plus, atacantul Ibraima Balde, care are în continuare probleme la genunchi, este incert pentru jocul de la sfârșitul săptămânii viitoare”, a spus Grigoraș.
Tehnicianul ieșenilor a mai spus că a trimis la echipa a doua mai mulți jucători, pentru partida de vineri, de pe teren propriu, cu Politehnica Galați, din Liga a III-a:
„Pentru meciul de astăzi (n.r. – vineri), pe care echipa a doua a clubului nostru îl dispută cu Politehnica Galați, am trimis mai mulți jucători de prima echipă, pentru a avea meciuri în picioare. Este vorba de portarul Marc și jucătorii de câmp Buhuși, Tincu, Bârlădeanu, Croitoru și Frun. În ceea ce-l privește pe fundașul sârb Mihajlov, acesta acuză o accidentare suferită etapa trecută, când Poli II Iași a întâlnit echipa a doua de la Vaslui și nu poate juca”.
Partida Poli Iași – Steaua va avea loc duminică, 18 octombrie, în cadrul etapei a X-a a Ligii I.