Cântărețul britanic Peter Gabriel a fost desemnat „omul păcii pe 2006”, vineri, la Roma, în timpul unui summit al laureaților premiului Nobel pentru pace care se va încheia duminică, transmite AFP.
Cel care i-a înmânat premiul a fost polonezul Lech Walesa, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1983, care l-a înlocuit pe fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, absent din motive de sănătate.
„Peter Gabriel este recunoscut în lumea întreagă pentru activitățile sale în favoarea păcii și umanității. El folosește muzica, limbajul universal, pentru a facilita înțelegerea între culturi”, a subliniat Gorbaciov, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1990, într-un mesaj transmis în timpul ceremoniei de premiere la Roma.
Amintind că Peter Gabriel a fost unul dintre primii artiști care au denunțat apartheid-ul, primarul Romei, Walter Veltroni, a salutat „o voce care se luptă pentru libertate”.
În discursul său de mulțumire, Peter Gabriel a subliniat că „muzica este omniprezentă în lume, așa cum este și apa” și că „limbajul atinge ființa umană”.
