Totdeauna a stârnit mirare amplasarea ștrandului municipal în chiar buricul târgului Iași și-n imediata vecinătate a Palatului Culturii. Nimic nu părea să-i legitimeze prezența în cea mai simandicoasă arie urbană, decât… istoria. Cei care, mai bine de jumătate de veac, s-au bălăcit și s-au sorit sub zidurile Palatului habar n-aveau că înoată… pe urmele înaintașilor! Cu trei-patru veacuri în urmă, pe acolo trecea Bahluiul și stăpânirea a barat cotul de sub Palat, amenajând unul dintre cele mai spectaculoase lacuri „de agrement” (alături de cel de la Mănăstirea Frumoasa), unde boierii „se trăgeau cu barca” și înfierbântați de Cotnari, se hlizeau aruncându-se în apa gălbuie și mâloasă.
Bogdan Baksic scria la 1641: „La marginea orașului, pe lângă Curtea Domnului, curge un râușor nu prea mare și care se află între două dealuri; Domnul a pus să se oprească apa între un deal și celălalt și s-a făcut un lac foarte mare, încât se poate merge pe el cu bărcile și în el se află tot felul de pești.” Paul de Alep (1652) adaugă informația că era vorba despre pești numiți „domnești, foarte prețuiți”, iar Niccolo Bari (1635) vine cu precizări privind pescuitul: „Lângă Palat se află un lac prea frumos, bogat în peștii cei mai gustoși, dar nimeni nu are voie să pescuiască fără învoire anume a Domnului” (și atunci, ca și acum: ai bon, vii pe baltă, n-ai, lasă-ți pofta-n cui).
Urmele faimosului lac, precum și cele ale instalațiilor hidraulice aferente, au fost puse de curând în lumină datorită cercetărilor prilejuite de construirea ansamblului „Palas”. Malurile dinspre Palat erau întărite cu trunchiuri masive de stejar, încă zdravene și azi, așezate din trei în trei metri. În mijlocul heleșteului domnesc ființa un foișor cu havuz, pentru ca boierii să-și poată savura șerbetul cum se cuvine (musai cu apă proaspătă și rece!), Drept pentru care s-a tras o conductă de olane pe sub luciul apei – instalație aproape intactă și acum. S-au descoperit porțiuni dintr-o imensă roată din stejar scobită cu casete în care se aduna apa: învârtindu-se (cine știe cum!) roata ridica apa din iaz, probabil pentru necesități grădinărești ori de-ale cuhniei.
Imensele parcaje sub și supra-terane în curs de construire la „Palas” fac parte și ele, într-un fel, dintr-un continuum, arheologii identificând în zonă rămășițele grajdului domnesc, mai lung decât un teren de fotbal. Greu să ne imaginăm acum forfota cotidiană din această zonă a Curții Domnești, iar vechile scrieri vin doar cu informații… de protocol: „De Bobotează, după săvârșirea ceremoniei religioase pentru Domni și Doamne, au fost scoși din grajd 24 cai de rasă, în sunet de trompete și tobe, pe care Mitropolitul i-a stropit cu aghiazmă de curând sfințită, după ceremonialul obișnuit” (Marco Bandini, 1647). Pretutindeni au ieșit la lumină zidurile de incintă și fortificațiile Curții. Cum, probabil, se știe, actualul Palat al Culturii, construit între 1907-1925 (o lungă întrerupere s-a datorat cartiruirii trupelor rusești în clădirea neterminată), este edificat pe aceeași fundație care a susținut palatul domnesc al lui Moruzi (1804) și Mihail Sturdza (1843), dar chiar și fosta curte domnească din secolele XV-XVIII. Cum s-a relevat acum, zidurile de incintă aveau o lățime de doi metri, fiindu-le andosate încăperile ce găzduiau garnizoana.
Cel care scrie aceste rânduri a revenit în Iași în 1956. Încă de atunci, Palatul se tot repară! Una dintre explicațiile pentru șubrezenia clădirii-emblemă ar constitui-o tocmai faptul că toate variantele constructive, inclusiv ultima, au utilizat vechea fundație. Încercările actuale de sub-zidire au descoperit… un mare cimitir, aflat acolo, desigur, cu mult înainte de așezarea celei dintâi pietre de temelie. Mai sunt destule de aflat despre istoria Iașilor! În interiorul cămășuielilor de consolidare practicate în ultimele decenii pare a se produce și un proces de măcinare a vechilor zidiri, ceea ce complică și mai mult eterna reabilitare a clădirii, necesitând, probabil, soluții din ce în ce mai complicate. Voi reveni.
