Rezolvare

Pesticidele adunate din întreg județul vor fi neutralizate în Germania



Pesticidele adunate din întreg județul vor fi neutralizate în Germania
Pesticidele adunate din întreg județul vor fi neutralizate în Germania

– Cele peste 40 de tone de substanțe periculoase din depozitul Direcției Fitosanitare vor fi reambalate în condiții speciale și transportate la un incinerator din nordul Germaniei
Pesticidele adunate după Revoluție din întreg județul, și care în prezent sînt depozitate într-un spațiu al Direcției Fitosanitare Suceava, vor fi peste câteva săptămâni transportate în Germania și distruse prin incinerare de către o firmă specializată de acolo. Astfel, încă o bombă ecologică din județ va fi dezamorsată. Șeful Serviciului Implementare Politici de Mediu din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava , Iluță Cocriș, a declarat că distrugerea celor peste 40 de tone de pesticide expirate se va face cu bani obținuți printr-un proiect PHARE, întocmit de către Ministerul Agriculturii. Deși pesticidele au fost reambalate destul de recent, prin demersurile APM Suceava, firma germană care va asigura transportul substanțelor chimice va pune la dispoziție ambalaje speciale, astfel încât deșeurile să nu reprezinte nici un pericol pe parcursul efectuării transportului, chiar în cazul producerii unui accident rutier sau a unui incendiu. Scoaterea din țară a substanțelor toxice se va face în condiții de securitate maximă, așa cum cer normele europene. Mai mult, înainte de reambalare, se va efectua identificarea fiecărei substanțe în parte, cu ajutorul unui laborator mobil, având în vedere că nu este permisă scoaterea peste graniță a unor pesticide periculoase neindentificate. Iluță Cocriș a precizat că firma germană va efectua dezinfectarea și decontaminarea depozitului de la Direcția Fitosanitară cu o soluție specială.
La nivel național, după anul 1990, au fost inventariate peste 2000 de tone de substanțe toxice provenite de la depozitele fostelor CAP – uri sau ale fostelor combinate chimice. Ani întregi, substanțe precum DDT – ul (a cărui utilizare a fost interzisă prin lege) au zăcut în soare ani buni, fiind surse de aprovizionare pentru comercianți de ocazie care vindeau prin sate substanțe expirate pe post de îngrășăminte chimice. Efectele utilizării acestora erau poluarea solului și a atmosferei. Substanțele toxice au fost adunate în final din vechile depozite ale fostelor CAP – uri și IAS – uri, astfel încât ele să nu poată fi comercializate de diverse persoane certate cu legea.



Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi cere premierului Nicolae Ciucă să identifice „vinovații” pentru construcția gropii de deșeuri de pe Mestecăniș

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi cere premierului Nicolae Ciucă să identifice „vinovații” pentru construcția gropii de deșeuri de pe Mestecăniș