Peștera Sfântului Andrei – prima biserică creștină de la noi (I)

– Patul Sfântului Andrei
Preoții cultului local, numiți în balada Peștera Sfântului Andrei „sfinți”, l-au primit cu dragoste în mijlocul lor pe Sfântul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovăduind cuvântul Evangheliei Mântuitorului. Ei i-au oferit găzduire în grota venerată astăzi de creștini.
În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. Astăzi, cei aflați în suferințe vin aici pentru a-și redobândi sănătatea, petrecând câteva zile și nopți pe acest „pat al Sfântului Andrei”. Ca semn al cinstirii locului pe care a șezut însuși „cel dintâi chemat” al Domnului, în decursul anilor, acesta a fost folosit și ca loc de ardere a lumânărilor sau a tămâiei. Cu siguranță, aceasta este „casa” despre care se vorbește în balada Peștera Sfântului Andrei.
– Loc de odihnă sfântului călător
În al doilea deceniu al secolului trecut, dr. Ion Dinu descria astfel prezența apostolului la peștera ce-i poartă numele: „Ci s-a oprit măritul Andreiu în plaiul dregătorilor Cutusone și Dura, unde este acum satul Ioan Corvin și pădurea cu peștera sfințitoare, care a fost schit de odihnă sfântului călător și loc de închinare pentru el și pentru sfinții care au fost cu el, în călătoria de propovăduire. Mulțimea de trudnici și de daci și de geți și alani și greci și romani de pe tot plaiul au alergat la Sfântul Apostol, iar Andreiu îi învăța și îi boteza în apele celor nouă izvoare sfințitoare și tămăduitoare, pe lângă schitul său sfânt, care izvoare se mai văd și până acum, oglindind sfințitul schit și dând tămăduire și alinare celor bolnavi și sănătoșilor. Și precum se vede și acum, sunt acele izvoare mai mari: Unu-n deal, spre răsărit,/ Ca acolo-i loc sfințit,/ Unu-n jos, către apus,/ Că acolo-i loc ascuns”.
– Cuzgun, pârâul primului botez
La aproximativ 200 de metri de peșteră, pe un alt versant al muntelui, se observă și astăzi urmele vechilor chilii săpate în stâncă, unde tradiția spune că ar fi locuit ucenicii apostolului. În afară de aceste dovezi ale prezenței Sfântului Andrei aici, nu departe de peșteră, se mai vad și astăzi urmele celor nouă izvoare despre care vorbea Ion Dinu, ale căror ape formau pârâul Cuzgun („Porumbel”, în turca veche, o evidență aluzie la primul botez săvârșit aici), în care au fost botezați primii creștini de pe aceste meleaguri: Innul, Rimmul, Pimmul, care i-au căzut în genunchi apostolului, după o predică, și care „s-au mirat foarte, și dând toate săracilor, au rămas cu apostolul, care i-a hirotonit preoți și au trăit mulți ani în peșterile lor”. În imediata lor apropiere se mai află un izvor, numit „Eminescu”, amenajat în amintirea poetului național.
După lungi perioade de pustiire, în urma unei descoperiri dumnezeiești, peștera sfântă s-a arătat în vis avocatului Jan Dinu, un om al locului. Așa a fost regăsit primul altar creștin de la noi.Pe la 1935, preotul Ștefan Vasilescu păstra o istorioară referitoare la acest loc, pe care o auzise de la bătrânii satului, care și ei o știau de la alți bătrânii. Ei vorbeau despre existenta a două peșteri care au servit ca biserici primilor creștini.