Deconturi 2013

Peste un milion de euro, pentru tratamentele în străinătate ale sucevenilor

583 de suceveni au beneficiat de servicii medicale în afara țării, în valoare de peste un milion de euro
583 de suceveni au beneficiat de servicii medicale în afara țării, în valoare de peste un milion de euro

În primele zece luni ale anului, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a decontat tratamentele în străinătate pentru 583 de persoane. Este vorba de pacienții care s-au tratat peste graniță în baza formularului european E 125 (cu regim de factură), prin care se decontează serviciile medicale obținute în statele UE de către asigurații români beneficiari de card european (sau certificat provizoriu de înlocuire pentru cardul european) și formularele europene E 106, E 121 și E 112 (S1 și S2). Prin comparație, anul trecut, CAS Suceava a decontat tratamentele efectuate în străinătate pentru 175 de persoane.
Așa se arată într-un raport al instituției, prezentat ieri de președintele director general Adela Băișanu, în care se precizează că, în perioada ianuarie-octombrie, suma totală decontată de CAS Suceava pentru pacienții suceveni care s-au tratat peste graniță în baza formularului E 125 a fost de 5.135.521,48 de lei, echivalentul a peste un milion de euro. Pe tot parcursul lui 2012, suma decontată în situații similare a fost de 1.685.118,62 de lei. Toate plățile s-au făcut după ce CAS Suceava a verificat valabilitatea cardului, calitatea de asigurat și dacă serviciile medicale puteau fi decontate conform legislației în vigoare.
954 de formulare europene eliberate în primele zece luni ale anului, pentru asigurații suceveni
Potrivit raportului prezentat de Adela Băișanu, în primele zece luni ale anului, prin aplicarea Regulamentului Consiliului European CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate, CAS Suceava a eliberat, în total, la solicitarea asiguraților sau a instituțiilor competente din țările Uniunii Europene, un număr de 954 de formulare europene. Majoritatea au fost E 107 – Cerere de atestat privind dreptul la prestațiile în natură (instituția din statul UE solicită informații privind calitatea de asigurat a cetățeanului român), E 121 (S1) – Atestat pentru înscrierea titularilor de pensie, a membrilor familiei acestora și actualizarea listelor (pensionarii și membrii familiei care au rezidență în alt stat membru UE), E 106 (S1) – Atestat privind dreptul la prestațiile în natură ale asigurării de boală-maternitate în cazul persoanelor care își au reședința într-un alt stat decât statul competent (pentru persoanele asigurate în România și care au rezidență în alt stat membru UE, fiind remunerate de un angajator român) și E 001 – schimb de informații privind persoanele asigurate între instituții din țările UE.
5.434 de carduri europene, emise în perioada ianuarie-octombrie, la solicitarea asiguraților din județ
Adela Băișanu a menționat ieri că persoanele asigurate care solicită și beneficiază de card european de asigurări de sănătate sau certificat provizoriu de înlocuire a acestui document pot obține servicii medicale devenite necesare pe timpul șederii temporare în țările UE, în principal servicii pentru afecțiuni acute sau urgențe, în perioada de valabilitate a cardului. Ulterior, prin casa de asigurări de sănătate cu care are raporturi contractuale, unitatea sanitară din străinătate care a efectuat serviciul medical trimite spre decontare către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) formularul european E 125. La rândul ei, CNAS dirijează aceste formulare în teritoriu, în județul de unde provine asiguratul.
În primele zece luni ale lui 2013, CAS Suceava a eliberat 5.434 de carduri europene, cele mai multe fiind emise în luna iulie – 789 de carduri. Tot în acest interval, au fost emise 19 formulare E 112 (S2) – Atestat privind menținerea prestațiilor în curs pentru asigurarea de boală-maternitate, pentru pacienți care s-au adresat unor unități sanitare din Italia, Franța, Austria și Germania. Prin formularul E 112, statul român plătește integral tratamentul în străinătate al persoanelor care suferă de boli grave și care trebuie să suporte o operație ce nu poate fi realizată în țară. Suma totală decontată de CAS Suceava în cele 19 cazuri a fost de 2.344.627,56 de lei.
Românii care vor să se trateze în UE pot să aleagă unitatea sanitară și să li se ramburseze costurile
Printr-o directivă europeană care a intrat în vigoare la 25 octombrie, românii care vor să se trateze în țările Uniunii Europene au dreptul să aleagă locul unde vor să primească îngrijiri medicale și să li se ramburseze costurile aferente. Acest drept este aplicabil pe întreg teritoriul UE, românii asigurați având posibilitatea de a alege să primească îngrijiri în sistemul public de sănătate sau în cel privat, oriunde în UE, și dreptul de a li se rambursa costul tratamentului. După noua directivă, autorizațiile prealabile pentru asistență medicală transfrontalieră vor deveni mai degrabă o excepție decât o regulă. Totodată, cetățenii vor avea dreptul să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la opțiunile de tratament.
Prin urmare, aceștia vor avea dreptul de a primi toate informațiile necesare din partea punctelor de contact naționale, înființate în baza directivei europene. De asemenea, cetățenii UE vor putea primi informațiile corespunzătoare direct din partea furnizorilor de asistență medicală.
În baza legislației de până acum, în cazul în care se îmbolnăveau în timp ce călătoreau într-un alt stat membru, cetățenii beneficiau de sistemele de asigurări sociale ale țărilor din care proveneau. În celelalte cazuri, de asistență medicală planificată, statul membru cerea ca pacienții să solicite mai întâi o autorizație prealabilă, fiind obligat să acorde autorizația numai în cazul în care pacienții nu puteau fi tratați în țara lor de origine, într-un termen considerat justificat din punct de vedere medical.

Recomandări

Gheorghe Șoldan dă asigurări că sucevenii vor circula pe autostrada A7 de la Suceava la București până la finalul anului 2028

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților