Controale

Peste trei sferturi din jucăriile din România, vândute fără respectarea legislației

Peste trei sferturi dintre agenții economici care comercializau jucării, controlați de inspectorii de la Protecția consumatorilor înaintea Crăciunului, nu respectau legislația specifică, a informat, marți, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Inspectorii de la Oficiile Județene pentru Protecția Consumatorilor au verificat, între 4 și 12 decembrie, 839 de agenți economici producători, importatori, distribuitori și vânzători de jucării, la 690 dintre aceștia (82,24 la sută) fiind constatate abateri de la prevederile legale în domeniu.
Pentru neregulile constatate, inspectorii au dat 562 de amenzi, în valoare de 223.830 de lei, și 157 de avertismente. Totodată, aceștia au dispus oprirea temporară de la comercializare pentru jucării în valoare de 427.423 de lei și oprirea definitivă pentru produse similare în valoare de 12.416 lei.
Principalele deficiențe găsite au constat în lipsa afișării la loc vizibil a informațiilor privind denumirea și sediul producătorului, a reprezentantului autorizat sau a importatorului jucăriilor (55,42 la sută din cei controlați), precum și a marcajului de conformitate CE sau CS (6,91 la sută).
De asemenea, unii agenți economici nu afișaseră indicațiile de utilizare și avertismentele referitoare la pericolele ce pot apărea la folosire, cele privind grupa de vârstă a copiilor cărora le sunt destinate jucăriile, necesitatea supravegherii copilului și purtarea echipamentului de protecție, iar în cazul în care aceste informații existau, nu erau traduse în limba română (35,28 la sută).
Inspectorii au mai identificat și agenți economici care comercializau jucării periculoase, contrar cerințelor legale de securitate (2,26 la sută).
Totodată, au fost constatate abateri privind legalitatea funcționării firmei și cazuri de nerespectare a orarului de funcționare și afișare a prețurilor produselor (18,23 la sută).

Recomandări

„La ce dată România nu va mai importa energie la prețuri exorbitante?” îl întreabă deputatul AUR Florin Pușcașu pe prim-ministrul Ilie Bolojan

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag