Hoți de combustibil

Peste o tonă de motorină, furată din rezervoarele unor TIR-uri, parcate la Rădăuți, Dornești și Milișăuți



Doi tineri din comuna Marginea sunt cercetați de Poliție, după ce au fost prinși că au furat peste o tonă de motorină din rezervoarele unor TIR-uri parcate la Rădăuți, Dornești și Milișăuți. Aurel L. și Gavril N., ambii în vârstă de 21 de ani, ar fi continuat să dea iama la rezervoarele TIR-urilor, dacă nu ar fi fost prinși de unul dintre cei pe care aveau de gând să-i păgubească. În noaptea de duminică spre luni, Marius Vasile N., șofer de tir, și-a parcat autovehiculul pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Rădăuți. Bărbatul a lipsit câteva zeci de minute de lângă mașină și, în momentul în care s-a întors a văzut două persoane suspecte care au fugit din zona TIR-ului său. Lângă mașină, bărbatul a găsit șase canistre cu motorină, abandonate de cei doi fugari, valoarea combustibilului furat fiind de 2.250 lei. Polițiștii rădăuțeni au reușit să dea de urma celor doi fugari în scurt timp, aceștia fiind aduși la sediul Poliției. Aici, puși în fața probelor strânse de anchetatori, cei doi au recunoscut și alte cinci furturi similare înregistrate la Rădăuți, trei la Milișăuți și unul la Dornești, cauze care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „autorii sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.



Recomandări

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest

Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest
Doi minori care au furat o sumă mare de bani dintr-o mașină au fost prinși de polițiști și reținuți în arest