Polițiștii din comuna Dumbrăveni sînt pe urmele unor necunoscuți care au furat peste o sută de saci de îngrășămînt din depozitul unei societăți comerciale. Furtul s-a petrecut în perioada 30 decembrie 2005 – 4 ianuarie 2006, atunci cînd hoții au reușit să sustragă nu mai puțin de 130 de saci plini cu îngrășămînt, valoarea acestora fiind de aproximativ 70 de milioane de lei vechi. Interesant este faptul că polițiștii nu au găsit la fața locului nici un fel de urme de forțare a locului de depozitare, verificările fiind continuate acum pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.