Incendiul semnalat la o litieră de pădure în zona numită Valea Șurii pe raza Ocolului Silvic Pojorâta a dus la o mobilizare masivă de forțe de intervenție pentru stingerea flăcărilor care amenințau să se extindă la fondul forestier din apropiere. În momentul în care s-a ajuns la fața locului s-a constatat că ardeau, pe o suprafață de aproximativ 20 de ari, litieră, doborâturi și resturi lemnoase.
„Intervenția a fost deosebit de grea și a solicitat la maximum forțele participante, din cauza lipsei apei în zonă, a terenului accidentat și a vântului puternic, dar mai ales din cauza faptului că incendiul se manifesta în profunzime, în litieră, la o adâncime de aproximativ 30 de centimetri”, a arătat sublocotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Pentru stingerea focului au lucrat peste o sută de persoane, pompieri militari de la detașamentele Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți și Vatra Dornei, lucrători ai Ocoalelor Silvice Pojorâta, Vama și Breaza, lucrători de la SVSU Pojorâta, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști și voluntari.
De sâmbătă dimineață, de la ora 9.30, și până ieri seară s-a lucrat aproape non-stop, iar pentru a preveni apariția vreunui alt focar de incendiu peste noapte au rămas să supravegheze zona cinci pompieri militari și doi lucrători silvici. Duminică dimineață, eforturile pentru lichidarea completă a incendiului au fost reluate, iar până ieri după-amiază s-a reușit stingerea tuturor focarelor. Din primele date, se pare că incendiul a plecat de la o țigară nestinsă aruncată de cineva care a trecut prin zonă.








