Peste o sută de credincioși au venit, încă de dimineață, la Catedrala patriarhală pentru a participa la slujba de Te Deum prilejuită de aniversarea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române.
La aniversarea Unirii Principatelor Române (1859), la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală au fost pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Țării Românești, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei și ceilalți făuritori ai Unirii Principatelor Române.
După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te Deum, în semn de mulțumire pentru împlinirea acestui important act din istoria poporului român.
„Alături de Catedrala Patriarhală din București se află locul fostei clădiri a Mitropoliei Țării Românești unde s-au desfășurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza și domnitor al Țării Românești, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române. În acest loc, pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii, loc al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor, s-au desfășurat în urmă cu 152 de ani ceasurile Unirii, binecuvântate și susținute de rugăciunea Bisericii, momente pe care noi astăzi le rememorăm, cu respect și recunoștință”, a spus PF Daniel.
Patriarhul a povestit, în discursul său, despre desfășurarea Adunării elective a Moldovei din 5/17 ianuarie 1859 de la Iași, prezidată de mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, când a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza. PF Daniel a amintit și momentele cheie din ziua de 24 ianuarie, imediat după slujba de Te Deum oficiată în Catedrala mitropolitană (actuala Catedrală patriarhală).
Atunci, deputatul Vasile Boerescu a propus Unirea prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei domnitor și în Țara Românească, ceea ce s-a și consfințit prin vot.
„În urma votului, după citirea biletelor, Mitropolitul Nifon proclamă numele Domnitorului Țării Românești ales în unanimitate și anume Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Moldovei. La auzul acestei vești, poporul adunat pe Dealul Mitropoliei a fost cuprins de o bucurie de nedescris. Bucuria a fost vestită tuturor de dangătul clopotelor Mitropoliei și al celorlalte biserici, «tot Bucureștiul era în picioare de la Filaret la Dealul Mitropoliei, până la Băneasa»”, a adăugat PF Daniel, citând din nota unui cronicar al vremii.
Duminică, 8 februarie 1859, Mitropolitul Nifon al Țării Românești l-a întâmpinat pe noul domnitor Alexandru Ioan Cuza în Catedrala mitropolitană din București.
PF Daniel a vorbit despre beneficiile realizării Unirii Principatelor Române și pe plan spiritual, respectiv organizarea unitară a structurilor bisericești din toate provinciile românești, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864.
În același timp, prin demersurile lui Cuza către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obținerea recunoașterii autocefaliei, s-au creat și premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925.
În această perspectivă, domnitorul a promulgat, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, în care se arăta că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ceea ce privește organizarea și disciplina” și că „Sinodul general al Bisericii Române păstrează unitatea dogmatică a sfintei credințe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînțelegere cu Biserica Ecumenică a Constantinopolului”.
Multe din reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme, iar unele măsuri luate de el au creat neînțelegeri și nemulțumiri. Având un accentuat spirit reformator, Cuza a dorit să facă unele înnoiri, dar, după propria-i afirmație, „n-a voit să facă rău Bisericii strămoșești, decât numai bine”, a mai spus PF Daniel.
Ca urmare a promulgării, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstirești, deci a preluării averilor bisericești de către Stat, în timpul domniei lui Cuza s-au reglementat și principiile legale prin care Statul se obligă să sprijine Biserica. În acest sens, s-a stabilit prin lege plata unei părți a salariului preoților de la bugetul de Stat, sprijinirea învățământului teologic seminarial și universitar, acordarea a 8,5 ha de pământ bisericilor parohiale.
„Unirea Principatelor Române, începută la Iași în data de 5 ianuarie 1859 și desăvârșită la București în data de 24 ianuarie 1859, nu este «Unirea Mică», cum zic unii, ci «Unirea de bază», deoarece ea a constituit temelia pentru formarea în anul 1862 a statului român, numit România, temelie pentru obținerea independenței naționale românești în urma Războiului pentru independență din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, și mai ales temelie pentru Unirea din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 și Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925”, a adăugat Patriarhul României.
