Peste o sută de brazi de Crăciun tăiați ilegal în vederea comercializării au fost confiscați de polițiștii suceveni la finele săptămânii trecute, capturile fiind realizate în două piețe din municipiul Suceava și în zona gării din Vama.
Prima captură a fost realizată sâmbătă noapte, în jurul orei 22.30. Un echipaj din cadrul Secției Rurale Vama, alături de reprezentanți ai Ocolului Silvic Vama, s-a deplasat în stația CFR Vama, unde a avut informația că se află un tânăr care are asupra sa mai mulți brazi cu care vrea să urce în trenul IR Vatra Dornei Băi – București Nord. În gară a fost identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ilișești, care avea asupra sa 23 de brazi care nu erau marcați pentru tăiere. Tânărul a declarat că pe parcursul zilei de sâmbătă a tăiat legal pomi de Crăciun pentru Direcția Silvică Suceava, însă a recunoscut că ulterior și-a tăiat și pentru el cei 23 de brazi, pe care voia să-i transporte cu trenul până în comuna Verești, unde a doua zi să-i comercializeze.
Pomii de Crăciun au fost confiscați și predați în custodie Ocolului Silvic Vama, iar tânărul de 21 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă de 2.000 de lei.
Tot lângă stația CFR Vama, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, același echipaj a mai identificat, pe calea ferată, trei bărbați care transportau mai mulți pomi de iarnă și care, când și-au dat seama că sunt urmăriți, au abandonat brazii și au fugit, reușind să dispară în noapte. Cei trei au lăsat în urmă 43 de brazi.
O a treia captură a fost realizată duminică dimineață, de polițiștii de la Biroul de Ordine Publică al Poliției municipiului Suceava.
În Piața Centrală și în Piața George Enescu au fost depistați doi bărbați care aveau la vânzare 44 de brazi fără documente de proveniență.
Polițiștii vor continua intens aceste acțiuni până în Ajun de Crăciun:
“Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la respectarea legislației în domeniul silvic și solicită cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și spirit civic și să sesizeze de îndată poliția atunci când au informații despre acte ilicite în ceea ce privește exploatarea, transportul, depozitarea sau comercializarea de material lemnos de orice natură, în special a brazilor de Crăciun”, a declarat comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene.





