Peste o sută de angajați și pacienți ai Spitalului Municipal din Fetești, județul Ialomița, au protestat, luni, în curtea unității medicale nemultumiți că instituția a primit fonduri bănești insuficiente de la Casa Națională de Sănătate și a acumulat datorii care-i pun în pericol funcționarea.
Protestatarii, în cea mai mare parte cadre medicale, susțin că după opt luni de la inaugurare cea mai nouă unitate spitalicească din județul Ialomița are peste un milion de lei datorii acumulate la plata utilităților, a furnizorilor de medicamente și de servicii medicale, iar situația se repercutează asupra calității serviciilor medicale efectuate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ne-a ajuns cuțitul la os și acuzăm conducerea Casei Naționale de Sănătate de dezinteres. Casa de Asigurări nu ne plătește ceea ce are de plătit și are datorie la noi. Aici sunt destui asigurați care plătesc, plătesc, plătesc și banii nu știu unde se duc. Nu mi se pare normal. E adresabilitate mare, e genocid curat la nivelul întregii țări și să încerci aici, loco, pe nu știu câte sute de kilometri să lași două spitale, e normal? Slobozia și Urziceni? Vin urgențe mari, supraviețuiesc până la Slobozia? Cine răspunde?” a declarat o angajată a Spitalului Municipal Fetești.
O altă angajată a declarat că la fiecare salariu personalul depune bani într-un fond pentru a putea cumpăra dezinfectant pentru pardoseli, săpun, lichid, branule, seringi și alte materiale necesare desfășurării actului medical.
„Lucrăm cu Telemedicina, cu Spitalul Floreasca. A fost viscol, am avut infarct, am supravegheat o noapte întreagă până a venit mașina de la Contanța pentru că nu se putea duce nici până la Slobozia, drumurile erau închise. S-a spus de undeva de sus și se știe cine a spus, să plecăm în altă țară să lucrăm, dacă nu ne convine! Noi vrem să lucrăm aici, că suntem români. La fiecare salariu punem bani la bani, facem un fond să ne cumpărăm dezinfectant pentru pardoseli, săpun lichid, branule, seringi și tot ce e nevoie ca sa facem…așa am făcut față până acum, dar nu se mai poate. Avem urgențe majore”, a precizat angajata.
Managerul spitalului din Fetești, dr. Stelian Barcari, spune că nu a mai primit bani pentru serviciile prestate încă de anul trecut, iar cuantumul datoriei a ajuns la peste un milion de lei.
„Noi am prestat servicii, dar nu au fost decontate în totalitate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Motivul este simplu, există o formulă după care se alocă suma fiecărui spital, care ne-a dezavantajat. Problema este la Ministerul Sănătății și aici trebuie să acuz un pic conducerea ministerului de nepăsare, chiar discriminare pentru că prin planul național de paturi a redus județului Ialomița, cu aproximativ 100 de paturi, ajungand ca județul să aibă 2,2 paturi la mia de locuitori. Ministerul să revină asupra ordinului și să aloce județului Ialomița un număr mai mare de paturi bugetate, aceasta ar fi solutia”, a declarat managerul Spitalului Municipal Fetesti, dr. Stelian Barcari.
La nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, situația Spitalului Municipal Fetești este cunoscută, iar conducerea instituției a declarat că aplică ordinul emis de Ministerul Sănătații și nu există sume alocate „peste valoarea de contract”.
„Sumele alocate momentan nu pot să acopere decât salariile celor angajați de-acolo. Casa de Asigurări neavând prevederi bugetare peste valoare de contract nu a putut să le ia in considerare, nu poate să deconteze cheltuielile făcute cu aceste cazuri peste valoarea de contract”, a declarat directorul Casei Județene de Sănătate Ialomița, Mihai Geantă.
La ora transmiterii acestei stiri, cei peste o sută de angajați și pacienți ai Spitalului Municipal din Fetești au încetat protestul desfășurat timp de două ore în curtea unității medicale, însă cadrele medicale și personalul auxiliar ssusțin că dacă situația lor nu se va rezolva la nivel local se vor deplasa la București și vor protesta în fața Ministerului Sănătății.