Peste o sută de amenzi aplicate miercuri de polițiștii rutieri, la Rădăuți, Siret și Vicovu de Sus

Peste o sută de amenzi aplicate miercuri de polițiștii rutieri, la Rădăuți, Siret și Vicovu de Sus
Peste o sută de amenzi aplicate miercuri de polițiștii rutieri, la Rădăuți, Siret și Vicovu de Sus

Poliția Municipiului Rădăuți, în cooperare cu Polițiile Orășenești Siret și Vicovu de Sus, a organizat miercuri o acțiune pe raza de competență pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule de către persoane aflate sub influența alcoolului, a excesului de viteză și a abaterilor comise de bicicliști și conducătorii de mopede.În cadrul acțiunii, au fost constatate două infracțiuni și au fost aplicate 100 sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.680 lei, din care 40 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Polițiștii au reținut 4 permise de conducere, toate pentru încălcări la regimul legal de viteză, au retras 7 certificate de înmatriculare și au ridicat un set de plăcuțe de înmatriculare.Astfel, miercuri, în jurul orei 13.20, în timp ce acționa pe str. Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, un echipaj rutier a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție, iar după circa 1 km, acesta a oprit pe partea dreaptă a carosabilului. Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 33 de ani din municipiul Suceava. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său