Organizare

Peste o mie de suceveni vor merge la mitingul anti-Băsescu de la Iași



Peste o mie de membri PSD, PNL, PC, precum și simpatizanți ai celor trei formațiuni politice vor participa sâmbătă, 21 iulie a.c., la mitingul anti-Băsescu de la Iași. Anunțul a fost făcut de președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, care a arătat că la acest miting vor fi prezenți membri ai celor trei partide și persoane din toată regiunea Moldovei care susțin demiterea lui Traian Băsescu. Cătălin Nechifor a făcut un apel la suceveni să participe la referendumul din data de 29 iulie pentru demiterea președintelui României Traian Băsescu, precizând că își dorește ca la Suceava să fie o prezență la vot de cel puțin 56%, cât a fost și la alegerile locale de anul acesta.
„Pentru județul Suceava vreau să spun că, având în vedere că s-a făcut schimbarea la nivel de Consiliu Județean, că avem un Guvern USL condus de Victor Ponta, cred că soluția corectă pe 29 iulie trebuie să fie un vot masiv în primul rând ca participare, dar și ca răspuns DA la întrebarea de demitere a președintelui Traian Băsescu. Asta ar însemna pentru noi foarte mult. Suntem deja foarte responsabilizați de ceea ce a însemnat votul din 10 iulie, însă avem nevoie de încă o mână de ajutor din partea sucevenilor. Și o spun foarte deschis: ajutați și în acest moment. Este foarte important să dăm un parcurs de stabilitate și la Suceava”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a arătat că România are nevoie în momentul de față de președinte responsabil, care să înțeleagă clar că fiecare cetățean are drepturi egale, și care „să nu fie conflictual, așa cum este Traian Băsescu”. Liderul PSD Suceava a subliniat că în momentul de față în România există o disfuncționalitate, în sensul că Traian Băsescu este după gard, în timp ce Guvernul condus de Victor Ponta „este înăuntru, în curtea românească”.
„Traian Băsescu este undeva în afară și critică din toate pozițiile, de parcă domnia sa nu a fost nici o secundă în România în această perioadă”, a precizat Nechifor. El a mai spus că după referendumul din data de 29 iulie este extrem de important ca mesajul pe care îl dă România să fie unul clar și categoric, astfel încât să nu mai existe dubii legate de prezența la urne. „Trebuie să fie un să fie un mesaj clar pentru orice președinte al României de acum înainte că în situații limită nu te poți juca cu poporul, că fiecare președinte de acum înainte trebuie să-și înțeleagă rolul constituțional”, a afirmat președintele PSD Suceava.
Nechifor: Traian Băsescu nu a fost niciodată președintele românilor
Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a subliniat că Traian Băsescu nu a fost niciodată președintele românilor. El a arătat că Traian Băsescu a fost președinte doar pentru PDL și pentru cei din Partidul Popular European (PPE).
„Indiferent dacă vrem sau nu, structura politică la nivel european se schimbă. Chiar dacă în acest moment dominația în Comisia Europeană există pe latura de dreapta a PPE și există mai mulți comisari europeni care sunt afiliați acestui PPE, trebuie să înțelegem că Europa este a națiunilor și a cetățenilor”, a declarat Nechifor.
El a adăugat că Traian Băsescu încearcă să inducă în eroare forurile europene, declarând că modificările făcute pentru schimbarea Avocatului Poporului și a președinților celor două Camere ale Parlamentului sunt neconstituționale, deși acestea au primit aviz favorabil din partea Curții Constituționale.
„Nu în ultimul rând, trebuie spus că Traian Băsescu a afirmat din nou ceea ce a spus și în trecut. El a spus explicit că dacă ar fi nevoie ar lua din nou măsurile legate de tăierea pensiilor și a salariilor. Asta în condițiile în care Guvernul condus de Victor Ponta a demonstrat că prin măsuri și soluții corecte a reușit să crească cu 8% salariile într-o primă tranșă, și va urma și o a doua tranșă tot de 8% în iarnă. De asemenea, tot printr-o decizie a Guvernului Ponta, pensionarii nu mai plătesc CAS-ul de 5,5%”, a spus Cătălin Nechifor, care a mai adăugat că în momentul de față România se află la o „intersecție majoră între un drum care merge înainte, spre viitorul nostru european și românesc, și un drum înapoi, mersul în spate, către o altfel de noțiune a statului și cu Traian Băsescu ca președinte jucător sau cum o fi el”.