Peste o mie de suceveni au primit în dar, de Ziua Națională a României, Spectacolul Extraordinar „Cînt și joc pe plai străbun”. Copii, tineri și vîrstnici, deopotrivă, au ținut să sărbătorească în acest fel ziua de 1 Decembrie, alături de artiștii care și-au dat concursul pe scenă. În deschiderea spectacolului, Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfîntul Mitropolit Dosoftei”, dirijor profesor-preot Lucian Tablan Popescu, a adus stropul de pioșenie pentru o zi atît de măreață, dînd glas cîtorva piese religioase și patriotice. O alegere inspirată a fost și participarea la acest spectacol a Cvartetului „Ciprian Porumbescu”, al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, care a oferit melomanilor un fragment din muzica clasică internațională. Formația de dans modern, instructor profesor Mirela Duminică, și Formația de muzică folk „Simbol”, ambele de la Palatul Copiilor Suceava, au înveselit publicul sucevean, care a aplaudat cu căldură fiecare moment artistic al tinerilor. Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Irimescu” a fost prezentă în spectacol prin Formația de dans de societate, coordonată de profesoara Viorica Iosif, formație care este deja cunoscută sucevenilor, cele mai recente apariții ale acestor dansatori fiind cele din spectacolele de Miss Boboc 2005. Fanfara Primăriei Municipiului Suceava, dirijată de Trifan Leancă, a fost îndelung aplaudată de public, unii spectatori mai în etate amintindu-și, cu plăcere, ce frumos era pe vremuri, în parcurile din Vatra Dornei, Fălticeni, Suceava, „cînd nu era duminică să nu cînte Fanfara, iar noi să stăm pe bănci și să ascultăm muzică de promenadă. Uneori mai și dansam… La Dorna era cel mai frumos!”, mi-a explicat un spectator nostalgic.
Finalul spectacolului a aparținut Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, dirijor Viorel Leancă, coregrafie Costinel Leonte, conducerea artistică profesor Emil Havriliuc. Iubitorii de folclor au putut să aplaude, unii chiar să lăcrimeze, impresionați de evoluția artiștilor suceveni care au oferit un program complex și complet, cu dansuri populare din mai multe zone ale țării, cu soliști de muzică populară și soliști instrumentiști de primă mînă. În sala de spectacol a fost prezent și Primarul Sucevei, Ion Lungu, împreună cu familia, știut fiind faptul că edilul Sucevei este un mare iubitor de folclor.
Organizatorii spectacolului de 1 Decembrie sînt Consiliul Județean Suceava, Prefectura Județului Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Casa de Cultură Suceava și Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Peste o mie de suceveni au primit în dar de 1 Decembrie Spectacolul „Cînt și joc pe plai străbun”
