Peste o mie de persoane s-au întrecut la maratonul de ciclism cross-country „Prima Evadare” organizat duminică, pe un traseu de 55 de kilometri, startul competiției fiind dat din fața Academiei de Poliție din Băneasa de către primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Cei peste o mie de participanți înscriși care au luat startul din fața Academiei de Poliție au avut de parcurs o distanță de aproximativ 55 de kilometri, prin păduri și drumuri de țară, punctul de sosire fiind pe malul lacului Snagov, în interiorul unui complex de agrement.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a subliniat, cu această ocazie, importanța amenajării unei piste pentru bicicliști care să ajungă până la Zoo Băneasa.
„Este o mare bucurie să văd câți oameni au venit aici, astăzi, în ciuda vremii, iar acest lucru ne obligă și pe noi, ca Primărie, să încercăm să le oferim condiții cât mai bune, și aici mă refer la proiectul realizării pistei care va ajunge la Grădina Zoologică, pe traseul Casa Presei – Aeroport Băneasa”, a declarat primarul Sorin Oprescu.
Traseul a fost marcat pe întreaga distanță de concurs, prevăzut cu zece puncte de control, patru zone de alimentare, asistat de poliție și salvare și patrulat de oficialii competiției.
Concurenții au fost sfătuiți să participe cu biciclete de munte, iar casca de protecție a fost obligatorie pe toată durata competiției.
„Prima Evadare” deschide sezonul maratoanelor de ciclism montan din România, printr-un traseu ușor, fără diferențe de nivel. Concursul se desfășoară pe drumuri de țară, prin pădurile din nordul Capitalei.
Maratonul își propune să promoveze un stil de viață sănătos. Ca și la edițiile anterioare, competiția din 2011 atrage atenția asupra posibilității de a face mișcare pe traseele din pădurile aflate în nordul Capitalei și accentuează importanța curățirii și ecologizării lacurilor și lizierelor de pădure, potrivit organizatorilor.
Evenimentul, ajuns la a treia ediție, este organizat de NoMad Multisport și Clubul Sportiv Montan Altitudine și susținut de Primăria Capitalei.
Anul trecut, concursul a adus la start peste 1.300 de concurenți, fiind stabilit un nou record național de participare.