Miting

Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a cere finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău



Cătălin Moroșan a venit la Câmpulung pentru a susține finalizarea pârtiei
Cătălin Moroșan a venit la Câmpulung pentru a susține finalizarea pârtiei

Peste o mie de persoane au umplut până la refuz platoul central din municipiul Câmpulung Moldovenesc la mitingul care a avut loc ieri pentru susținerea finalizării pârtiei de schi de pe masivul Rarău. Cu mic, cu mare câmpulungenii au ieșit în stradă nemulțumiți de faptul că cea mai importantă investiție pentru acest municipiu, dar și pentru întreaga zonă, a fost abandonată încă de la finalul anului 2012, deși lucrările sunt finalizate în proporție de 80%. Inițiativa organizării mitingului a aparținut unui grup de tineri din Câmpulung Moldovenesc, iar așa cum ne-au declarat reprezentanții acestora, protestul nu a avut nici o tentă politică, fiind doar o acțiune pentru sensibilizarea autorităților județene și naționale de a sprijini finalizarea pârtiei de pe Rarău.
De remarcat faptul că alături de cei peste o mie de câmpulungeni, la mitingul de ieri a ținut să fie prezent și luptătorul Cătălin Moroșanu, care s-a declarat unul dintre susținătorii cei mai înfocați ai acestui proiect.
„Câmpulungul poate renaște prin pârtia de ski Rarău”
La mitingul de ieri la amiază din Câmpulung Moldovenesc au venit atât copii, cel mai mic având 3 ani, până la tineri și bătrâni care au scandat că vor să aibă o pârtie de schi în Câmpulung Moldovenesc, pentru a nu mai fi nevoiți să plece în alte județe sau țări pentru a practica sporturile de iarnă. Fie că a fost vorba de copii sau de adulți, o mare parte dintre cei care au participat la miting au venit îmbrăcați în echipamente de schi și și-au adus cu ei schiurile sau plăcile de snowboard.
Pe lângă echipamentele de schi, câmpulungenii veniți la miting au adus cu ei pancarte pe care se puteau citi mesaje de susținere pentru finalizarea pârtiei, dar și îndemnuri către autorități pentru a sprijini terminarea acestui proiect. Astfel, printre mesajele afișate de câmpulungeni se numără cele precum: „Câmpulungul poate renaște prin pârtia de ski Rarău”, „Pârtia de ski = locuri de muncă”, „Nu vrem bogății, vrem doar pârtia de ski”, „Am venit în piață ca să ținem pârtia în viață”, „Câmpulung Moldovenesc – stațiune de interes național”, „Ați uitat de Câmpulung? Aici banii nu ajung”, „Vrem turism la Câmpulung”, „Vrem pârtie în Carpați”, „Salvați pârtia, salvați turismul în Câmpulung” sau „Luptăm, luptăm, pârtia să o finalizăm”. Unele pancarte aveau și mesaje adresate direct firmelor care au câștigat licitația pentru lucrările de construcție a pârtiei, ținta principală fiind compania suceveană Instcomp, cu care Primăria Câmpulung Moldovenesc este în proces, mesajele fiind cât se poate de clare: „Vrem să schiem acasă, Instcomp nu ne lasă” sau „Instcompetenților”.
Cătălin Moroșanu i-a îndemnat pe câmpulungeni să nu renunțe la astfel de acțiuni dacă lucrările nu vor reîncepe
Venit special la Câmpulung Moldovenesc pentru a fi alături de participanții la miting, luptătorul Cătălin Moroșanu le-a transmis câmpulungenilor că se consideră bucovinean și că susține pe deplin finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău. „Avem nevoie de sport în România, avem nevoie de investiții care să susțină nu doar sportul de performanță, ci și de masă. Susțin proiectul pentru finalizarea pârtiei de schi de la Rarău”, a spus Cătălin Moroșanu. El le-a spus câmpulungenilor că este important să nu renunțe la astfel de acțiuni în cazul în care lucrările la pârtie nu vor fi reluate și a adăugat că personal va face tot ce îi stă în putință pentru a susține la nivel central finalizarea proiectului pârtiei de schi de pe masivul Rarău.
Printre cei care au luat cuvântul în fața celor peste o mie de câmpulungeni s-au numărat și reprezentanți ai tinerilor care au organizat mitingul. Purtătorul de cuvânt al acestora, Răzvan Frățianu, unul dintre cei mai experimentați piloți de drif din România, le-a vorbit oamenilor despre importanța finalizării acestei pârtii. „Am vrut ca mesajul nostru să fie auzit de toți cei care sunt responsabili de finalizarea acestei pârtii. Aici s-au investit deja 10 milioane de euro și mai este necesară o sumă de aproape 5 milioane de euro. Este o investiție extrem de importantă pentru Câmpulung Moldovenesc și pentru întreaga zonă, pentru că vorbim de dezvoltarea mediului economic, de crearea de locuri de muncă și în special de dezvoltarea turismului. Mai mult, câmpulungenii, și nu numai, vor să schieze acasă la ei și să nu mai fie nevoiți să plece în alte locuri pentru a practica sporturile de iarnă”, a spus Răzvan Frățianu, care a mai adăugat că astfel de mitinguri vor continua în mod sigur dacă nu vor fi reluate lucrările la pârtia de schi.
Un alt tânăr inițiator al mitingului de ieri, Gheorghe Sologiuc, a ținut să sublinieze că acțiunea nu a fost una politică, motiv pentru care nici un politician sucevean nu a luat cuvântul în fața celor care au venit să susțină finalizarea acestei investiții. „Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care au ieșit în piață centrală din Câmpulung, dar în mod special celor care s-au implicat în acest demers, care au mers în tot orașul pentru a-i chema pe oameni să vină alături de noi. Noi vrem să le atragem atenția celor care au oprit lucrările că populația s-a trezit. Dacă am reușit să fim peste o mie de oameni în stradă și dacă nu se rezolvă nimic vom mergem mai departe. La Voineasa, unde pârtia era în aceeași situație, s-a găsit o soluție, iar la noi nu. Cineva ne blochează, ne vrea răul și nu vrea să promoveze această zonă”, a spus Gheorghe Sologiuc. El a ținut să-i mulțumească și „eroului nostru bucovinean”, Aristide Maxim, cel care a obținut în instanță blocarea construcției gropii de gunoi din pasul Mestecăniș și care a fost prezent alături de protestatarii câmpulungeni.
Mesajele de susținere a tinerilor câmpulungeni au venit din întreaga lume
Demn de remarcat este faptul că, înainte de mitingul de duminică, acțiunea tinerilor câmpulungeni a beneficiat de susținerea sucevenilor plecați în întreaga lume. Astfel, zeci de câmpulungeni și locuitori ai județului Suceava plecați în străinătate au postat pe rețelele de socializare fotografii în care apăreau cu afișul mitingului de duminică sau cu mesaje prin care îndemnau oamenii să participe la această acțiune. Astfel de mesaje au venit de la tineri din Canada, Belgia, Franța, Statele Unite ale Americii sau Emiratele Arabe Unite.
Mihăiță Negură a spus că tinerii vor avea în continuare sprijinul lui
După finalizarea mitingului, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a spus că este alături de tinerii din acest municipiu care au inițiat această acțiune, subliniind la rândul său că protestul nu a fost unul politic, ci strict pentru susținerea finalizării pârtiei. „Vreau să-i felicit pe tinerii câmpulungeni care s-au organizat atât de bine la acest miting de susținere a finalizării pârtiei de schi de pe masivul Rarău. Atât eu, cât și Consiliul Local am susținut acest miting și vom fi în continuare alături de ei, și personal voi face tot ce îmi stă în putință pentru finalizarea acestei investiții”, a spus Mihăiță Negură.
El a amintit că lucrările la pârtia de pe Rarău au fost sistate în toamna anului 2011, iar până în momentul de față s-a investit o sumă de 10 milioane de euro. El a precizat că pentru finalizarea investiției ar mai fi necesare 4,5-5 milioane de euro. Negură a atras atenția că în ultimii patru ani, de când s-au oprit lucrările, pe traseul primului tronson al pârtiei au început să apară diverse probleme. Negură a spus că una dintre cele mai mari astfel de probleme este apariția unei alunecări de teren pe o lungime de 140 de metri, pe traseul pârtiei, fondurile necesare pentru remedierea acestei situații fiind de 1,8 milioane de lei.


Participanții la miting sunt nemulțumiți că lucrările au fost abandonate la un stadiu de 80%
Participanții la miting sunt nemulțumiți că lucrările au fost abandonate la un stadiu de 80%
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a susține terminarea pârtiei de pe Rarău
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a susține terminarea pârtiei de pe Rarău
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a cere finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a cere finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a cere finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a cere finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a cere finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău
Peste o mie de câmpulungeni au ieșit în stradă pentru a cere finalizarea pârtiei de schi de pe Rarău
Cătălin Moroșan a venit la Câmpulung pentru a susține finalizarea pârtiei
Cătălin Moroșan a venit la Câmpulung pentru a susține finalizarea pârtiei


Recomandări

Memorialul „Mihai Burduja”, ediția a III-a, concurs de șah la Biblioteca „George Bodea” Câmpulung Moldovenesc

Memorialul „Mihai Burduja”, ediția a III-a, concurs de șah la Biblioteca „George Bodea” Câmpulung Moldovenesc
Memorialul „Mihai Burduja”, ediția a III-a, concurs de șah la Biblioteca „George Bodea” Câmpulung Moldovenesc

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan
Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan