Mai mult de jumătate din angajații combinatului chimic Oltchim au participat, în primă săptămână de subscriere, la majorarea capitalului noii societăți Oltchim MBO, care a fost înființată în luna iulie, cu scopul de a atrage finanțări de la diverse bănci și fonduri de investiții.
„Majorarea capitalului social al Oltchim MBO se realizează printr-o emisiune preferențială de 719.000 acțiuni, cu o valoare nominală de 100 lei fiecare. Valoarea minimă a subscrierii este de 400 lei, corespunzător unui număr minim de patru acțiuni”, se arată într-un comunicat al companiei, transmis, luni, agenției MEDIAFAX.
Procesul de subscriere se desfășoară în perioada 25 august-25 octombrie, conform unui hotărâri adoptate de acționarii societății. În mai puțin de o săptămână de la deschiderea subscrierii, vărsămintele la capitalul social al Oltchim MBO au crescut de la 100.000 lei la 210.000 lei.
„Toți acționarii fondatori ai Oltchim MBO au decis cu unanimitate de voturi majorarea capitalului social cu drept exclusiv de subscriere pentru angajații Oltchim. (…) Numărul mare de angajați care au subscris în mai puțin de o săptămână confirmă interesul salariaților de a participa, prin intermediul Oltchim MBO, la privatizarea combinatului, devenind astfel, în mod indirect, și acționari ai Oltchim”, a declarat directorul general al combinatului, Constantin Roibu, care deține și funcția de președinte al Oltchim MBO.
Oltchim MBO a fost înființată pe 8 iulie pentru a răspunde nevoii urgente de finanțare si dezvoltare a combinatului chimic. În prezent, Oltchim MBO discută cu mai multe bănci și fonduri de investiții pentru a găsi o modalitate de finanțare și atragere de resurse suplimentare pentru combinat.
Conform sursei citate, procedura de constituire a Oltchim MBO a fost avizată de unele dintre cele mai importante case de avocatură și s-a realizat în conformitate cu practicile internaționale referitoare la managementul buyout (MBO).
„Salariații care sunt acționari într-o societate comercială care participă, ca potențial cumpărător, la procesul de achiziționare a acțiunilor, nu participă în mod direct la achiziția acțiunilor, calitatea lor în cadrul societății care se privatizează nu are o semnificație specială și nu atrage consecințe speciale, din punctul de vedere al legislației privatizării. (…) Managementul și salariații Oltchim pot să constituie orice formă de societate comercială și pot să desfășoare orice tip de activitate comercială, cu respectarea principiilor enunțate mai sus”, a declarat Doru Boștină, avocat coordonator al firmei de avocatură Boștină & Asociații.
Oltchim a consemnat în primul semestru pierderi de 37,2 milioane lei (10,1 milioane euro), față de un profit de 9,6 milioane lei în perioada similară din 2007, și venituri de 1,13 miliarde lei (310,2 milioane euro), în urcare cu 19,8% față de 950,4 milioane lei.
Cifra de afaceri a companiei a crescut în primele șase luni din 2008 cu 19,9%, de la 878,7 milioane lei la 1,05 miliarde lei (287,1 milioane euro).
Oltchim este controlat de stat, prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deține 53,26% din acțiuni. Printre acționarii minoritari ai Oltchim se regăsesc SIF Oltenia, cu o participație de 5,9%, și alți investitori privați, persoane fizice sau juridice, care au împreună 27,9% din capital.
AVAS intenționează să privatizeze compania și a selectat firma privată Romcontrol pentru evaluarea activelor combinatului.
Pe de altă parte, Oltchim intenționează să cumpere de la Petrom firma de produse chimice Petrochemical Argeș, principal furnizor de materii prime al combinatului chimic.