Peste două treimi dintre români (70%) își achită cu greu la timp facturile, rata deteriorându-se pentru al doilea an consecutiv, astfel că, alături de bulgari, sunt cel mai puțin punctuali plătitori din Europa, în condițiile în care media est-europeană este de 72%, iar cea europeană de 75%, informează Mediafax.”Persoanele fizice au la dispoziție un termen de plată de 33 de zile, față de 29 de zile în Europa de Est (cuprinde Rusia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, România, Grecia, Ungaria), în timp ce firmele pot achita facturile în 40 de zile, comparativ cu 42 de zile în regiune. Totodată, perioada de întârziere după data scadentă în cazul plăților întârziate este de 28 de zile, cu o zi mai mult decât în regiune, relevă datele studiului „Comportamente de plată în țările europene”, realizat la comanda grupului financiar EOS, care activează în principal pe segmentul managementului creanțelor. La studiul efectuat de institutul de cercetare a pieței TNS Infratest au participat 2.600 de persoane cu funcție de conducere din 12 țări europene.