La pont

Peste două miliarde de lei vechi, furate din apartamentul unui bazarist



Peste două miliarde de lei vechi, furate din apartamentul unui bazarist
Peste două miliarde de lei vechi, furate din apartamentul unui bazarist

– Tunul a fost dat de două minore, una din Botoșani, cealaltă din Suceava, care-l știau pe bazarist și cunoșteau faptul că acesta ține sume mari de bani în casă
– De altfel, cel care le-a spus acest lucru a fost păgubitul, în urmă cu o săptămână, când le-a invitat pe cele două la el, în apartament
– Bucuria hoațelor a fost de scurtă durată, la câteva ore de la comiterea faptei fiind prinse de polițiști
– Cele două, Geanina E. și Andreea B., ambele în vârstă de 17 ani, și-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în beciurile Poliției
Două adolescente în vârstă de 17 ani au spart apartamentul unui bazarist din municipiul Suceava și au furat aparatură electronică și sume importante de bani, valoarea prejudiciului fiind de peste două miliarde de lei vechi. Minorele nu au putut, însă, să se bucure prea mult de „tunul” dat, fiind prinse la câteva ore după comiterea faptei de polițiști. Deși și-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, fetele au fost din nou libere a doua zi. Totul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orelor 7.00, într-un bloc din cartierul Burdujeni. În acea dimineață, Geanina E., din municipiul Suceava, și Andreea B., din municipiul Botoșani, au intrat prin efracție în apartamentul lui Pavel G., în vârstă de 46 de ani. Fetele au forțat cu o șurubelniță ușa de la intrarea în apartament și au luat tot ce le-a căzut la mână. Cele două minore îl cunoșteau pe proprietar și știau că acesta are mai multe chioșcuri în Bazarul Sucevei și ține sume importante de bani în casă. De asemenea, minorele cunoșteau că la acea oră, bărbatul, cu care se știau de mai multă vreme, nu era acasă. De altfel, cu numai o săptămână înainte, cele două fete fuseseră în casa bazaristului, la invitația acestuia. La un suc și câteva alune, bărbatul s-a lăudat că vrea să-și cumpere pământ și că are o foarte mulți bani în casă. Fetele nu au trecut cu vederea acest lucru și sâmbătă dimineață s-au reîntors în apartamentul lui Pavel G.. Fără, însă, ca acesta din urmă să fie acasă. Cotrobăind prin sertare și printre haine, fetele au dat peste nu mai puțin de 1,9 miliarde de lei vechi și 9.540 de euro. Pe lângă bani, tinerele au plecat și cu aparatura electronică din casa bărbatului, valoarea prejudiciului total fiind de 2,3 miliarde de lei vechi. Pavel G. s-a întors acasă abia după-amiază. Când a văzut casa întoarsă pe dos, bărbatul și-a dat seama că a fost furat și a anunțat Poliția. Polițiștii secției Burdujeni au reușit în scurt timp să dea de urma celor două, cu ajutorul unei vecine care le-a văzut pe cele două minore învârtindu-se pe lângă bloc. Oamenii legii au reușit și recuperarea a mare parte din prejudiciu. Potrivit unui comunicat al Poliției, „pe numele celor două, s-au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”. Deși polițiștii au propus a doua zi, când le-au dus pe minore în fața procurorilor, arestarea preventivă a acestora, Geanina E. și Andreea B. au scăpat, cel puțin pentru moment, de beciurile Poliției, fiind lăsate în libertate de magistrați. Procurorii au luat această decizie, având în vedere faptul că cele două adolescente sunt minore și nu au antecedente penale, fiind la prima abatere. Totuși, procurorii le-au interzis celor două să părăsească Suceava timp de 30 de zile, pentru continuarea cercetărilor. Deși au ieșit chicotind din clădirea Parchetului, Geanina E. și Andreea B. nu au motive să se bucure prea tare, riscând pentru furtul din apartamentul bazaristului până la 10 ani de pușcărie.



Recomandări

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare