Acțiune în forță

Peste cinci tone de tutun pentru țigări de contrabandă, confiscate la Suceava



O fabrică ilegală de țigări a fost descoperită ieri dimineață într-un depozit din cartierul sucevean Ițcani. Alături de utilajul de producere și ambalare de țigări, la percheziție s-au găsit și 5,5 tone de tutun. Potrivit surselor apropiate anchetei, fabrica de la Suceava a funcționat la Galați în cursul anului 2009, iar ulterior, pe fondul unor neînțelegeri între membrii grupării, a fost mutată în localitatea Preuțești, județul Neamț, iar la sfârșitul anului trecut a ajuns la Ițcani. După câte se pare, „manufactura” nu a produs țigări pe parcursul șederii la Suceava, dar cei care o aveau în administrare urmau să se „lanseze” în forță pe piață.
Depozitul unde se afla utilajul destinat producerii țigărilor de contrabandă aparține unui bărbat în vârstă de 74 de ani. Acesta se numește Mircea Lăzăreanu, iar procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) București au decis să-l ducă la audieri. Alături de Lăzăreanu, la București a ajuns și un alt sucevean, Gheorghe Catargiu, anchetatorii urmând să ia o decizie în ceea ce-i privește pe cei doi în cursul serii trecute.
Și alte fabrici clandestine prin țară
Fabrica descoperită la Suceava nu era singulară. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au ajuns la concluzia că gruparea era formată din 36 de persoane, cetățeni români, moldoveni și ucraineni, și se specializase în contrabanda cu produse accizabile cu tutun prin eludarea taxelor datorate bugetului de stat.
În acest sens au fost introduse în România utilaje pentru fabricarea și ambalarea țigărilor, materie primă și materiale aferente procesului de producție, iar o parte din aceste „manufacturi” au și funcționat aproape doi ani.
În perioada ianuarie 2009 – decembrie 2010, patru dintre liniile de producere și ambalare țigarete introduse în România au fost amplasate în vederea demarării producției clandestine, în afara unui antrepozit fiscal, în următoarele locații: localitatea Titu – județul Dîmbovița, localitatea Tulgheș – Hargita, Horezu – Vâlcea și Preoțești – Neamț, aceasta din urmă fiind mutată ulterior de către membrii grupării în municipiul Suceava.
46 de percheziții și 30 de persoane duse la audieri
Ieri, au fost efectuate 46 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Suceava, Vâlcea, Bacău, Vaslui, Alba, Harghita, Ilfov, Galați, Iași, ocazie cu care au fost ridicate cinci utilaje de producere și ambalare țigări (trei de la Harghita și două de la Suceava), o linie completă de producție țigări (Vâlcea), cantitatea de 15 tone tutun, saci conținând țigări Plugaru, 264.000 țigări Doina, 650.000 de timbre, blanchete, filtre, o factură de import linie de fabricație țigări și o ștampila având impresiunea Vama Iași.
În urma acțiunii procurorilor DIICOT, trei fabrici clandestine de producere și ambalare a țigărilor contrafăcute au fost închise. Anterior, în 6 octombrie 2010, fabrica clandestină de la Titu a fost închisă, ocazie cu care s-au găsit o instalație de producere și ambalare țigarete având pe flux tutun, cantitatea de aproximativ cinci tone de tutun vrac, 25.256 pachete de țigări marca Plugaru, hârtie pentru împachetat țigări – 108.000 bucăți, timbre de marcare fiscale inscripționate Republica Moldova, o mașină manuală pentru tocat tutun. La sediul DIICOT au fost conduse 30 de persoane în vederea audierii.
Cu sprijinul serviciilor de informații
Pentru ca acțiunea de ieri să poată avea loc, anchetatorii au muncit luni de zile. În această perioadă au beneficiat și de sprijinul celor de la SRI, DGIPI, Biroul de Combatere a Contrabandei din cadrul IPJ Suceava, dar și al lucrătorilor de la BCCOA Suceava.