Luna pădurii

Peste cinci milioane de arbori vor fi plantați anul acesta în pădurile Sucevei

Silvicultori și voluntari la o acțiune de împădurire
Silvicultori și voluntari la o acțiune de împădurire

Începând de astăzi, Direcția Silvică Suceava a dat startul campaniei de împădurire de primăvară, în cadrul căreia vor fi efectuate lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafață totală de peste 1.600 de hectare.
Concomitent cu lucrările de instalare a noilor regenerări, se vor efectua lucrări de completări curente pe suprafață de 191 ha și refaceri de plantații calamitate pe o suprafață de 1 ha.
În total, peste cinci milioane de arbori vor fi plantați anul acesta în fondul forestier de stat și privat administrat de silvicultorii suceveni, cea mai mare parte a lor fiind produși în pepinierele proprii, de unde an de an este furnizat material săditor și pentru campaniile de împădurire ale altor direcții silvice din țară, dar și pentru regenerarea fondurilor forestiere private din județ. Practic, în județul Suceava vor fi făcute cele mai ample lucrări de împădurire din țară, în condițiile în care la nivelul întregii țări, pentru anul acesta se intenționează plantarea a 24,8 milioane de puieți forestieri, de către Regia Națională a Pădurilor.
„Suprafața totală pe care vor fi efectuate lucrări de regenerare a pădurilor, de către Direcția Silvică Suceava, este de 1600 de hectare, din care pe 950 de hectare vor fi efectuate împăduriri integrale, iar pe 650 de hectare lucrări de încurajare a regenerărilor naturale”, a explicat șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu.
Cele mai multe lucrări de împădurire sunt programate a fi efectuate în fondul forestier de stat – 1400 de hectare, dar ample lucrări de regenerare a pădurilor vor fi efectuate și în fondul forestier privat administrat de RNP cu contracte.
Astfel, în baza contractelor de administrare încheiate cu alți deținători de păduri, Direcția Silvică Suceava va executa lucrări de regenerare pe o suprafață totală de 90 ha. Suprafețele de teren pe care vor fi efectuate cele mai mari lucrări de împăduriri sunt pe raza următoarelor ocoale silvice: Broșteni – 27 ha, Dorna Candrenilor – 19 ha, Pojorata – 14 ha, Iacobeni – 11 ha, Vatra Dornei – 8 ha. Pe alte 20 ha vor fi efectuate lucrări de încurajare a regenerărilor naturale.
Tot în fondul forestier privat administrat de DS Suceava, în anul 2018 se vor executa lucrări de completări pe o suprafață totală de 58 ha.
O altă categorie de lucrări de împădurire sunt cele care vor fi efectuate de silvicultorii suceveni pe suprafețele neregenerate ce aparțin persoanelor fizice, din fondul de conservare constituit conform Legii nr. 46/2008.
În primăvara acestui an, din banii celor care au valorificat masa lemnoasă din pădurile proprii, sunt programate a fi efectuate lucrări de regenerare pe circa 100 hectare.
La această categorie de proprietari de pădure, un rol important îl are Garda Forestieră Suceava, care trebuie să facă demersurile necesare pentru a determina persoanele fizice care dețin suprafețe pe care s-au executat tăieri în anii anteriori să le împădurească, conform prevederilor legale.
În cazul acestora, Direcția Silvică Suceava asigură puieții necesari pentru împăduriri și asistență tehnică pentru împădurirea suprafețelor neregenerate din fond forestier ce aparțin persoanelor fizice care au încheiat contracte de servicii silvice.
750.000 de puieți de arbori, disponibili pentru cei care vor să facă lucrări de împădurire pe terenurile proprii
În campania de împăduriri din primăvara acestui an, necesarul de puieți de arbori pentru Direcția Silvică Suceava este de 5 milioane bucăți, aceștia fiind produși în cea mai mare parte în pepinierele proprii.
Pe lângă asigurarea necesităților proprii, aproape 750.000 de puieți de arbori sunt disponibili pentru cei care vor să facă lucrări de împădurire: 208.000 brad, 15.000 pin silvestru, 531.000 molid și 2600 plop european.
„Puieții disponibili din speciile menționate pot fi livrați contracost, la prețuri avantajoase, persoanelor fizice și juridice interesate. De asemenea, Direcția Silvică Suceava pune la dispoziție, contracost, prin Pepiniera Silvica Salcea, pentru cei interesați, un număr de 170.000 puieți din specii ornamentale, dintr-o gamă variată de specii, pentru amenajarea spațiilor verzi”, a precizat ing. Strugariu Dorin, șeful Biroului regenerarea și protecția pădurilor.
Din speciile de rășinoase se pot livra contracost puieți de tuia, ienupăr, molid argintiu, chiparos etc., iar din cele de foioase puieți de spiraea, forsythia, iedera, magnolia, liliac, din numeroase varietăți.
Dintre arbustii fructiferi se pot livra puieți de zmeur, mur, goji etc., iar dintre plantele perene (flori) varietăți de crizantemă, garofiță, lavandă, bujor.
Informații suplimentare privind dimensiunile puieților ornamentali și preturile de livrarea a acestora, inclusiv prețurile de livrare gazon, pot fi obținute la Pepiniera Silvică Salcea, tel. 0230/529321 sau 0751/164370.
Acțiuni cu rol de conștientizare a valorii pădurilor
În acțiunile și manifestările ce vor avea loc în cadrul “Lunii plantării arborilor” se implică atât Regia Națională a Pădurilor-Romsilva prin Direcția Silvică Suceava, cât și societatea civilă.
„Scopul programului este de a reaminti și sensibiliza omul obișnuit, dar și factorii de decizie despre rolul pădurii, despre importanța menținerii echilibrului ecologic al mediului. O componentă importantă a activității de regenerare a pădurilor o reprezintă susținerea din punct de vedere tehnic și logistic a acțiunilor promovate de societatea civilă pentru dezvoltarea conștiinței apărării, conservării și dezvoltării pădurii, a respectului pentru pădure în societatea actuală”, a adăugat șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu.
În cadrul acestor acțiuni cu rol de conștientizare a valorii pădurilorîn perioada inclusă în “Luna plantării arborilor” se vor desfășura o serie de evenimente precum: plantări de puieți forestieri în șantiere de împăduriri din fond forestier și din afara acestuia, conferințe pe teme ecologice, expoziții pe teme specifice pădurii, concursuri profesionale, sponsorizări cu material forestier pentru plantat.

Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava
Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava
Milioane de puieți de arbori sunt produși anual în pepinierele proprii ale Direcției Silvice Suceava
Milioane de puieți de arbori sunt produși anual în pepinierele proprii ale Direcției Silvice Suceava
Peste cinci milioane de arbori vor fi plantați anul acesta în pădurile Sucevei
Peste cinci milioane de arbori vor fi plantați anul acesta în pădurile Sucevei
Peste cinci milioane de arbori vor fi plantați anul acesta în pădurile Sucevei
Peste cinci milioane de arbori vor fi plantați anul acesta în pădurile Sucevei
Silvicultori și voluntari la o acțiune de împădurire
Silvicultori și voluntari la o acțiune de împădurire

Recomandări

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025

5 milioane de puieți de arbori, produși în pepinierele Direcției Silvice Suceava, plantați în campania de împădurire de primăvară