Peste 8.500 de rețete au fost prescrise electronic începând cu 2 iulie, în primele nouă zile de la punerea în funcțiune a sistemului, dintre acestea fiind eliberate 1.005, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit datelor centralizate de CNAS, numai într-o singură zi, respectiv în 10 iulie, au fost eliberate 622 rețete, după ce au fost rezolvate unele probleme cu care s-au confruntau dezvoltatorii privați de soft pentru farmacii.
Inițial, eliberarea rețetelor s-a realizat cu dificultate din cauza problemelor de la farmacii, deoarece multe unități erau lipsite de dotările tehnice necesare, după cum au declarat surse autorizate.
Din cauza acestor probleme, CNAS a dispus ca pe paginile de internet ale caselor județene, sub sigla ”Rețeta electronică – acces optim la medicație’, să fie menționate farmaciile care sunt pregătite tehnic și pot deja să elibereze medicamente prescrise pe rețete electronice, potrivit acelorași surse.
„Aceasta măsură, de evidențiere a furnizorilor care s-au aliniat deja cerințelor pentru operarea rețetelor în regim electronic, trebuie să fie operativă până cel târziu vineri, 6 iulie”, anunțau oficialii CNAS săptămâna trecută.
Pe listele cu farmaciile pregătite tehnic să elibereze medicamente de pe rețete electronice s-ar putea înscrie și medicii prescriptori. Pentru sistem, însă, efectul pozitiv al acestei ”popularizări” este notabil mai mare dacă sunt evidențiate, în primul rând, farmaciile, arată reprezentanții caselor de asigurări de sănătate.
Rețetele electronice se eliberează, din 2 iulie, în paralel cu cele tradiționale, pe hârtie.
CNAS estima ca în prima lună (iulie) să se ajungă la aproximativ 10% din rețete prescrise și eliberate în noul sistem, urmând ca procentul să urce în două-trei luni la aproximativ de 40-50%.
Din totalul celor 11.000 medici de familie, peste 90% au certificate digitale, fapt care le permite emiterea rețetelor compensate în sistemul electronic.