Peste 8.400 de candidați, înscriși pentru examenul de rezidențiat. Aproape 5.000 locuri sunt libere



Peste 8.400 de absolvenți de Medicină, Medicină dentară și Farmacie s-au înscris pentru susținerea examenului de rezidențiat, care se va desfășura la nivel național, în data de 18 noiembrie. Aproape 5.000 de locuri sunt scoase la concurs.Peste 8.400 de candidați s-au înscris pentru susținerea examenului de rezidențiat. Examenul are loc în data de 18 noiembrie Dintre aceștia, 3.250 vor susține examenul în centrul universitar din București, se arată pe site-ul național de rezidențiat.Potrivit sursei citate, 1.210 de candidați s-au înscris pentru a susține examenul de rezidențiat la domeniile Medicină, Medicină dentară și Farmacie în centrul universitar din Cluj-Napoca, aproape 800 în centrul din Craiova, peste 1.360 în Iași, aproape 700 în Târgu Mureș, iar în centrul universitar din Timișoara s-au înscris 1.130 de absolvenți.Sursa citată mai anunță că ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu. În acest an sunt scoase la concurs aproape 5.000 de locuri.Concursul va avea loc în data de 18 noiembrie în centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.Începând cu ora 8:30, candidații pot intra în sala în care au fost repartizați. La intrare se legitimează în fața șefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs.Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcție de domeniu.Potrivit metodologiei examenuui, candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii sacilor cu caietele cu întrebări (ora 10:00) nu mai au acces în sala de concurs.În timpul concursului candidații nu au voie să consulte niciun fel de materiale, să discute cu ceilalți candidați, să copieze sau să aibă asupra lor aparatură electronică de comunicare. Materialele documentare sunt depozitate într-un loc din sală unde candidații nu au acces până la terminarea concursului.“Candidații își vor strânge părul astfel încât urechile să fie vizibile, iar cei ce poartă proteze auditive sunt rugați să le scoată pe perioada celor patru ore de concurs, pentru a se evita suspiciunea de transmitere radiorecepție. Orice abatere (comunicare între candidați, copiere, păstrarea asupra candidatului în timpul concursului a oricărei aparaturi de transmisie, înșelăciune asupra identității) este socotită fraudă și se sancționează cu eliminarea din concurs”, se mai arată în metodologie.La începututl lunii octombrie, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că medicii nu sunt pregătiți suficient în sistemul de educație, precizând că a sugerat reprezentanților universităților de medicină ca examenul de rezidențiat să fie mai serios. Pintea a spus că trebuie să fim “puțin mai exigenți” în ceea ce privește medicina.



Recomandări