Politiștii de frontieră suceveni au reușit să descopere aproape 9.000 de pachete de țigări, în cursul zilei de joi, 8 august, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări.
Un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a descoperit la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră, într-un beci izolat, aflat lângă o locuință de la marginea localității Straja, 11 baxuri cu țigări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că țigările aparțin proprietarilor imobilului respectiv, și anume Alin și Maria M., de 37, respectiv 43 de ani.Coletele de țigări au fost ridicate și transportate la sediul SPF Brodina, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 5.450 de pachete de țigări marca Viceroy, de proveniență ucraineană.
Celor doi le-au fost întocmite acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, iar țigările, în valoare de 54.500 de lei, au fost ridicată în vederea confiscării.
Tot joi, o patrulă de la Sectorul Rădăuți a descoperit, abandonate în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Vicovu de Sus, mai multe colete voluminoase care conțineau 3.000 de pachete cu țigări marca Monte Carlo, în valoare de 27.000 de lei. Poliția de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.