Peste 8.000 de copii din județ au părinții plecați la muncă în străinătate. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava avea în evidență, la sfârșitul anului trecut, 8.061 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. 5.991 de minori au un părinte plecat la muncă în străinătate, 1.423 de copii au ambii părinți plecați la muncă în străinătate și 647 de copii au un singur părinte susținător și acesta este plecat peste hotare. Din statisticile DGASPC Suceava rezultă că în acest moment situația este mai bună ca în 2015, când numărul total de copii care aveau un părinte sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate era mai mare, se înregistrau 8.445 de copii, dar mai îngrijorătoare față de anul 2016, când erau 7.945 de copii cu părinții plecați peste hotare.
106 copii cu părinții peste hotare, crescuți de stat
Localitățile cu un număr mai mare de copii ai căror părinți sunt plecați peste hotare sunt: Suceava (765), Rădăuți (405), Salcea (276), Bosanci (260), Gura Humorului (228), Vatra Dornei (214), Șerbăuți (210), Dumbrăveni (180), Zvoriștea (167), Satu Mare (142). Raportat însă la numărul de locuitori, procentajul minorilor cu părinți plecați în străinătate nu face din acestea localități „fruntașe”. 106 copii care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și sunt crescuți de asistenți maternali profesioniști, numiți și „părinți de profesie”.
Evaluarea psihologică a copiilor singuri acasă
Echipa Mobilă Fălticeni se ocupă de 30 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Psihologul Alina Popescu a explicat că privarea de afecțiunea și supravegherea părintească îi face pe acești copii să devină vulnerabili în plan afectiv – motivațional, riscând să absenteze sau să abandoneze școala, devenind indisciplinați, diminuându-și performanțele la învățătură, suferind deviații de comportament, ori fiind atrași de alți tineri să comită fapte care nu corespund normelor aprobate de societate. Am aflat de la reprezentanțiiDGASPC Suceava că rolul psihologului în lucrul cu copiii singuri acasă trebuie văzut ca rol în cadrul echipei de specialiști care abordează și evaluează cazul, și ulterior elaborează un plan pentru oferirea celor mai potrivite servicii pentru copil. Psihologul este implicat și în procesul de asistare a copilului în vederea prevenirii separării copilului de familia sa. „Colaborarea dintre psiholog și restul echipei trebuie să permită un flux informațional continuu pentru ca imaginea globală a cazului să fie una cât mai obiectivă și complexă. Evaluarea psihologică a copiilor singuri acasă trebuie să răspundă nevoii de concepere și aplicare a unei intervenții psihosociale centrate pe copil și familie”, a mai spus Alina Popescu.
Majoritatea părinților emigranți nu păstrează legătura cu școala sau cu primăria
În cele mai multe situații, bunicii sunt cei care au în creștere și îngrijire copiii ai căror părinți sunt plecați peste hotare. Până în ciclul primar, aceștia se descurcă. Problemele apar, începând cu ciclul gimnazial și intrarea acestora în perioada de pubertate, când bunicii se simt total depășiți în ceea ce privește ajutorul în efectuarea temelor, cât și în privința comportamentului acestora. Unii părinți, sub influența sentimentului de vinovăție pentru lipsa de lângă copii, încearcă să compenseze și să-și răscumpere absența prin cadouri și bani. Majoritatea părinților emigranți, în opinia reprezentanților DGASPC Suceava, nu păstrează legătura cu școala sau cu primăria, două din instituțiile care, prin personalul specializat (profesor și asistent social), pot monitoriza și interveni în situații de risc. „Părinții, la rândul lor, trăiesc un sentiment de culpabilitate, pentru plecarea de lângă copii. În aceste condiții migrația pentru muncă devine o opțiune de viață și nu doar o necesitate. Părinților le este greu însă să recunoască acest lucru în discuțiile cu copii (nici un părinte nu va spune «pentru mine plec», chiar dacă acest lucru este adevărat, ci va prefera întotdeauna să spună «pentru tine plec»)”, spun psihologi care fac terapie cu copiii singuri acasă.
Neglijat de mamă, din cauza tatălui vitreg
Asistentul social Ileana Sevciuc ne-a povestit cazul unui copil din Horodniceni, în vârstă de 12 ani, care este în atenția echipei mobile din Fălticeni. Copilul nu și-a cunoscut tatăl. Mama minorului s-a căsătorit la un moment dat cu un alt bărbat (tatăl copilului ei nu și-a recunoscut paternitatea) și a plecat la muncă în străinătate, lăsând minorul în grija bunicilor materni. După ce s-a căsătorit, relația dintre mamă și copil s-a răcit, motivul fiind tatăl vitreg care-i interzicea soției legătura cu copilul ei. „S-au purtat lungi discuții telefonice cu mama și cu soțul acesteia, pentru a-i face să înțeleagă cât este de important pentru copil să aibă o relație bună în primul rând cu mama, dar și cu tatăl vitreg”, ne-a spus Ileana Sevciuc. Specialiștii echipei mobile au reușit, în acest caz, să reînnoade relația dintre mamă și copil. Aceștia vorbesc săptămânal la telefon și abia așteaptă să se revadă. În această vară, mama i-a promis copilului că o să vină în țară să-l vadă. Din ce a aflat asistentul social care se ocupă de caz, tatăl vitreg nu se mai opune relației dintre soția sa și copilul ei, părând să susțină chiar legătura proaspăt formată dintre mamă și copil. Un motiv ar fi acela că și el a devenit acum părinte, având împreună cu soția sa un bebeluș.
Consiliere psihologică, nu instituționalizare
Obiectivul principal al intervențieipsihologice în cazul copiilor singuri acasăeste ca aceștiasăfie capabili sătraverseze perioada de absențăa părințilorși săregaseascăsentimentul de securitate din relațiacopil – părinte.Ana Bucețchi, psiholog la Echipa Mobilă Siret, a explicat că rolul psihologului este de a asculta, de a observa și de a invita copilul să descrie cât mai în amănunt ceea ce crede, cum gândește, ce simte. Copilul trebuie să fie informat atât despre scopul evaluării psihologice, cât și despre rolul psihologului și al echipei de specialiști, în relație cu acesta.
Un alt rol al psihologului este acela de a clarifica faptul că scopul echipei de specialiști reuniți pentru intervenție nu este de a instituționaliza copilul, ci de a-i oferi sprijin și suport pe perioada lipsei părinților, cât aceștia sunt plecați la muncă în străinătate.
Propuneri care să vină în sprijinul copiilor singuri acasă
Pentru că numărul copiilor care au unul sau ambii părinți plecați peste hotare rămâne unul ridicat, psihologul Alina Popescu este de părere că la nivelul comunității sau în școală ar trebui înființat un centru sau un program after-school unde copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate să primească o masă caldă, să primească ajutor la efectuarea temelor, să participe la terapie psihologică individuală și de grup. O altă problemă cu care se confruntă școlile este lipsa specialiștilor, a psihologilor care să stea de vorbă cu acești copii. La nivelul comunității s-ar putea înființa un club al copiilor unde aceștia să-și petreacă timpul liber: jocuri, ateliere de creație, învățarea unui instrument muzical, pictură etc. „Eu cred că înființarea unui compartiment, la nivelul primăriilor, unde să se ofere consultanță părinților care pleacă la muncă în străinătate, precum și persoanelor în grija cărora rămân copiii acestora ar fi foarte necesară”, a completat Alina Popescu.
