„Practeam”

Peste 800 de studenți economiști de la USV, implicați în stagii de practică profesională



Universitatea suceveană a găzduit gala „Practeam” la nivel inter-regional
Universitatea suceveană a găzduit gala „Practeam” la nivel inter-regional

832 de studenți și masteranzi ai Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” (USV) Suceava au avut oportunitatea de a cunoaște îndeaproape și de a se familiariza cu atmosfera mediului economic sucevean în cadrul stagiilor de practică efectuate prin proiectul „Practeam. Practica studenților economiști”.
Tinerii au urmat stagiile la companii din Suceava, unde au transpus din teorie în practică ceea ce au învățat în băncile școlii, Practeam vizând dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale studenților economiști în perioada stagiilor de pregătire practică și facilitarea inserției acestora pe piața muncii.
Proiectul„Practeam.Practica studenților economiști. Parteneriat inter-regional pe piața muncii între universități și mediul de afaceri” a fost demarat încă din 2010, fiind inițiat de către Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Economice, în parteneriat cu universitatea suceveană și Universitatea de Vest din Timișoara. Proiectul are o valoare de aproape 21 de milioane de lei.
Parteneriate între universitate și mediul de afaceri
În vederea îmbunătățirii inserției economiștilor pe piața muncii, în fiecare an al proiectului, studenți și masteranzi au fost selectați din cadrul specializărilor facultății, pentru a participa la o serie de stagii de pregătire practică.
Totodată, aceștia au beneficiat de consiliere din partea unui personal calificat și profesionist și, pe perioada în care au fost incluși în programul de practică, ei au fost supervizați de un tutore și de un cadru didactic. Fiecare student a primit pe perioada desfășurării stagiului practic o subvenție de 430 lei, iar fiecare tutore implicat în proiect a primit o subvenție cu același cuantum. În total, 196 de tutori au fost instruiți în îndrumarea studenților în stagiul practic. Totodată, în cadrul proiectului au fost realizate trei ghiduri de practică pentru cei de la nivelul de licență (câte unul în fiecare an de proiect) și trei ghiduri de practică pentru masterat.
Potrivit prof. univ. dr. Elena Hlaciuc, manager teritorial al proiectului, «Practeam» vizează, cu precădere, creșterea gradului de ocupare a viitorilor absolvenți de programe de studii universitare de licență și masterat în domeniul economic. Promovarea și dezvoltarea unui parteneriat între universitate și mediul de afaceri, în vederea facilitării tranziției de la scoală la viața activă a viitorilor economiști, este unul din câștigurile derulării acestui proiect și în cadrul universității sucevene”. Potrivit acesteia, proiectul este unul de succes ținând cont de numărul actorilor implicați, de valoarea totală a acestuia și de experiența câștigată de tinerii participanți.
În cadrul proiectului “Practeam” au participat actori importanți aparținând mediului privat sucevean, precum bănci, firme de consultanță, agenți economici din turism, companii în cadrul cărora studenții au avut șansa de a se face remarcați și de a fi recrutați.
Gala regională „Practeam”
Luni, 22 iulie, universitatea suceveană a găzduit cea de-a treia gală regională a proiectului, eveniment la care au luat parte studenții, tutorii și membri ai echipei de implementare.
În cadrul festivității, după un an de muncă, studenții selectați în acest an în proiect au primit diplome, cei mai buni dintre acestia au fost premiați, laureații urmând a reprezenta instituția suceveană la gala inter-regională ce va avea loc la Oradea.
Reprezentanții facultății i-au felicitat pe tineri pentru performanțele lor și pentru activitățile desfășurate în cadrul companiilor unde au făcut practica. Gala „Practeam” la nivel inter-regional se va desfășura la finalul proiectului, iar în cadrul evenimentului se vor acorda premii pentru concursul „Idei de îmbunătățire a activității organizației gazdă a stagiilor de pregătire practică” astfel: premiul I, în valoare de 1.600 lei, premiul II (1.500 lei), premiul III (1.400 lei). Totodată, se vor acorda distincții pentru performanțele și rezultatele obținute în cadrul stagiilor de practică „Practeam” – trei premii de excelență pentru performanțe deosebite demonstrate pe parcursul stagiului de practică (în valoare de 1.850 lei/premiu) și 36 de premii I pentru rezultate excepționale obținute pe perioada stagiului de practică (în valoare de 1.200 lei/premiu).



Recomandări

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc
S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”

Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”
Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”