– Din cele 464 de grădinițe din județ, doar 88 îndeplinesc condițiile sanitare de funcționare
– Lipsa apei potabile și a grupurilor sanitare în interiorul clădirilor, principalele probleme cu care se confruntă grădinițele
Sute de grădinițe din județul Suceava funcționează fără autorizație sanitară. Majoritatea instituțiilor de învățământ preșcolar neautorizate sunt din mediul rural, însă sunt și grădinițe din orașe care nu au primit autorizație sanitară de funcționare. Potrivit unui raport furnizat de către Inspectoratul Școlar Suceava, din totalul de 464 de instituții de învățământ preșcolar care funcționează în județul Suceava, numai 88 au primit, în urma controlului anual efectuat de către Autoritatea de Sănătate Publică, autorizație sanitară de funcționare. Inspectorul școlar pentru învățământ preșcolar, Daniela Răileanu, a precizat că „cele mai multe grădinițe nu sunt autorizate din cauză că nu au apă curentă și grupuri sanitare în interiorul clădirilor, sau grupuri sanitare suficiente, comparativ cu numărul de preșcolari înscriși”. Pe lângă aceste deficiențe, potrivit inspectorului Răileanu, ASP nu acordă autorizație sanitară de funcționare nici grădinițelor în care educația copiilor se face în două schimburi, care nu au clasele cu ferestrele orientate către răsărit, care nu au lumină naturală sau care nu și-au amenajat o cameră specială pentru depozitarea alimentelor. Potrivit aceleiași statistici furnizate de către Inspectoratul Școlar, doar 22 din cele 464 de grădinițe din județ au personalitate juridică, iar restul sunt structuri arondate. 10 grădinițe din județ funcționează în incinta altor instituții de învățământ, iar 29 de grădinițe funcționează în spații închiriate sau în case particulare. Cele mai multe grădinițe din județ, și anume 245, funcționează cu program normal, și numai 19 instituții de învățământ preșcolar au orar prelungit de funcționare.
– Criză de locuri în grădinițele din Suceava
În județul Suceava peste 25.000 de copii sunt înscriși la grădiniță, cei mai mulți dintre ei, și anume aproximativ 15.000 de preșcolari, fiind din mediul rural. Județul Suceava se confruntă cu o adevărată criză în ceea ce privește numărul de locuri în grădinițe. Cu puțin timp în urmă, inspectorul școlar general Petru Carcalete a declarat „numărul de locuri în învățământul preșcolar, mai ales la cel cu program prelungit, este mult prea mic față de cel al cererilor părinților”. Potrivit inspectorului general Carcalete, „în unele zone ale județului numărul locurilor și al spațiilor pentru desfășurarea activității de învățământ preșcolar este mult prea mic față de cel al cererilor de înscriere la grădiniță, în timp ce în alte zone ale județului există spații corespunzătoare și suficiente pentru desfășurarea activității, însă nu sunt copii”. Problemele cele mai mari din județ, în ceea ce privește numărul insuficient de locuri la grădiniță, sunt la Cajvana și Botoșana. Nici în municipiul Suceava părinții nu au mari șanse să-și înscrie copilul la grădiniță, dacă nu se ocupă din timp de acest lucru. „În Burdujeni s-a deschis o grădiniță nouă, și tot nu acoperim necesarul, iar în Obcini se va construi în curând o instituție de învățământ preșcolar care să aibă șase grupe”, a spus Petru Carcalete.





